Tractoarele noi, fără Certificat de Conformitate, vor avea probleme de la anu’

            De la tractor agricol şi forestier la vehiculele pe două roţi, începând cu 1 ianuarie 2013, orice mijloc de transport nou achiziţionat trebuie să aibă Certificatul de Conformitate, în original. Lipsa acestuia va avea drept cauză imposibilitatea eliberării cărţii de identitate şi a celorlalte documente.

            De la tractor agricol şi forestier la vehiculele pe două roţi, începând cu 1 ianuarie 2013, orice mijloc de transport nou achiziţionat trebuie să aibă Certificatul de Conformitate, în original. Lipsa acestuia va avea drept cauză imposibilitatea eliberării cărţii de identitate şi a celorlalte documente.Excepţie fac unele vehicule din afara UE. Potrivit reprezentanţilor Registrului Auto Român, persoanele fizice şi juridice care vor achiziţiona vehicule noi (aflate la prima înmatriculare) de la 1 ianuarie 2013, nu li se va elibera Cartea de Identitate, dacă, odată cu celelalte acte necesare, nu vor prezenta la RAR şi Certificatul de Conformitate al vehiculului în original. „Toate persoanele care vor cumpăra autoturisme, trebuie să solicite comerciantului certificatul menţionat mai sus, dealer-ul având obligaţia să-l elibereze pe loc”,  se arată într-un comunicat al RAR. Certificatul de Conformitate are rolul de a atesta că vehiculul este conform cu prevederile legislative în vigoare. Absenţa documentului conduce, în cele din urmă, la imposibilitatea înmatriculării autoturismului. „Comercianţii trebuie să elibereze Certificatele de Conformitate (pe care le obţin de la producători) pentru toate vehiculele care deţin omologare CE de tip. În caz contrar, se fac responsabili de eventualele probleme cauzate cumpărătorilor, ce decurg din această situaţie”,  spun cei de la RAR. 

 

            Tractor sau… motor, toate cu Certificat!

 

            Prezentarea la Registrul Auto Român a Certificatului de Conformitate CE în original este necesară pentru toate vehiculele noi. Şi, vorbim aici de o listă lungă de autovehicule, remorci, autovehicule cu două sau trei roţi, cvadricicluri şi, nu în ultimul rând, tractoare agricole sau forestiere. „Fac excepţie, pentru o perioadă limitată, autovehiculele de transport marfă sau persoane şi remorcile cu caracteristici speciale, sau anumite vehicule care nu au fost omologate comunitar (cum ar fi unele care provin din afara Uniunii Europene sau care au fost omologate naţional)”, se mai arată în comunicat. De asemenea, Certificatul de Conformitate este necesar şi în cazul vehiculelor noi, care deţin omologare comunitară de tip, şi care sunt achiziţionate individual din alte state. Documentul va fi, de asemenea, solicitat de la comerciant.