CECCAR Buzău sărbătoreşte mâine Ziua Contabilului Român

     Zi de sărbătoare pentru contabili. Mâine, toţi cei care au optat pentru această profesie vor sărbători Ziua Naţională a Contabilului Român. Potrivit unui comunicat al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – filiala Buzău, aceasta este cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului ce va fi macat în acest an de trecerea în nefiinţă a membrului fondator şi preşedinte al CECCAR, profesor universitar doctor Marin Toma.

     Zi de sărbătoare pentru contabili. Mâine, toţi cei care au optat pentru această profesie vor sărbători Ziua Naţională a Contabilului Român. Potrivit unui comunicat al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – filiala Buzău, aceasta este cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului ce va fi macat în acest an de trecerea în nefiinţă a membrului fondator şi preşedinte al CECCAR, profesor universitar doctor Marin Toma. Prin urmare, această ediţie poartă denumirea „Drumuri prin memoria profesiei contabile” şi va avea o semnificaţie aparte, fiind adus un omagiu celui care s-a dăruit nobilei profesii contabile şi formării noilor generaţii de profesionişti contabili.

     Evenimentul se va deschide cu un moment de reculegere în memoria profesorului Toma şi cu câteva amintiri despre profesia şi activităţile acestuia în cadrul CECCAR. Manifestarea va continua cu mesajul Consiliului Superior al Corpului, mesajele oficialităţilor locale şi acordarea diplomelor de merit persoanelor nominalizate de către filiala CECCAR. De asemenea, în cadrul acestui eveniment se va prezenta şi topul local al celor mai bune societăţi membre CECCAR.

     Filiala CECCAR Buzău  aşteaptă o prezenţă numeroasă  din partea profesioniştilor contabili, şi nu numai, la manifestările prilejuite cu această ocazie, manifestări ce vor avea loc la Sala de conferinţe a Complexului Grand.

     Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi gestionează activităţile de pregătire şi deontologie profesională ale tuturor profesioniştilor contabili din ţara noastră, indiferent de calitatea pe care o au, experţi contabili, contabili autorizaţi, directori economici, contabili şefi, şefi de servicii financiar contabile sau contabili angajaţi în diferite ramuri ale economiei.