*Promisiunea a fost că în maxim zece zile li se va spune câţi asistenţi şi ambulanţieri vor avea voie să angajeze
Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Buzău lucrează la foc continuu, fiind tot mai solicitaţi şi cu personal tot mai puţin. Până la mijlocul acestei săptămâni, la SAJ au fost contorizate 40.400 de solicitări de intervenţie. Fie că este vorba despre intervenţie la urgenţă, de transfer între unităţile spitaliceşti din judeţ, fie către spitalele din ţară, în fiecare zi, cadrele medicale au curse lungi pentru a salva viaţa pacienţilor.
*Promisiunea a fost că în maxim zece zile li se va spune câţi asistenţi şi ambulanţieri vor avea voie să angajeze
Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Buzău lucrează la foc continuu, fiind tot mai solicitaţi şi cu personal tot mai puţin. Până la mijlocul acestei săptămâni, la SAJ au fost contorizate 40.400 de solicitări de intervenţie. Fie că este vorba despre intervenţie la urgenţă, de transfer între unităţile spitaliceşti din judeţ, fie către spitalele din ţară, în fiecare zi, cadrele medicale au curse lungi pentru a salva viaţa pacienţilor.
75 de transferuri către Bucureşti, lunar
Numai în primele şase luni ale anului, echipajele de pe ambulanţă au intervenit la 412 accidente auto, alte 1.189 de solicitări au fost pentru acordarea de asistenţă medicală de urgenţă copiilor, luna de vârf fiind martie cu 253 de intervenţii, dar şi la “agitaţi” – persoane cu probleme psihice. Acestora li se adaugă cele de transfer către alte unităţi spitaliceşti din ţară, pentru că problemele lor de sănătate nu puteau fi rezolvate în Buzău, din lipsa medicilor specialişti sau a aparaturii medicale necesare. Aşa se face că lunar, ambulanţele SAJ au în medie 75 de solicitări de transport de la spitalele din Buzău la unităţi spitaliceşti din Bucureşti a unor pacienţi care nu pot fi trataţi, investigaţi medical la noi în judeţ. Aceasta, cu ambulanţe care au adunat deja câte 500.000 de kilometri şi cu personal tot mai puţin.
În prezent, potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Buzău, asistent şef Rodica Corneci, Serviciul de Ambulanţă ar mai avea nevoie de zece asistenţi şi zece ambulanţieri pentru a funcţiona la capacitate optimă. De medici nici nu poate fi vorba, deoarece serviciile de ambulanţă au fost tot timpul ocolite de medici. Însă, bune ar fi şi cele cinci posturi de asistenţi şi cinci de ambulanţieri promise de subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii acum trei săptămâni la Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţă din România (FNSAR), la care au participat şi reprezentanţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţa Buzău, atât din cadrul sindicatului, cât şi din administraţie. Întrunirea cu oficiali ai MS a avut loc în perioada 30 august-2 septembrie, la Constanţa, iar promisiunea lui Raed Afarat a fost de deblocare a zece posturi şi înnoirea parcului auto al SAJ cu trei maşini, cel mai probabil ambulanţe de tip B. De asemenea, Arafat i-a asigurat atunci că în maxim zece zile va transmite numărul de posturi suplimentate, însă nici până acum reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă nu au primit un răspuns oficial. “Este posibil să ne mai aducă ambulanţe. Dacă nu anul acesta, că deja suntem pe sfârşit de an, anul viitor cu siguranţă”, a mai spus Rodica Corneci. Cu maşinile promise de Arafat s-ar putea înlocui autosanitarele din 2008, care au adunat câte 500.000 de kilometri, iar durata lor de funcţionare ar fi de circa cinci ani.
Peste 20.000 de ore de voluntariat
O altă urgenţă este plata orelor suplimentare pe care angajaţii de la Ambulanţă le-au efectuat ca urmare a deficitului mare de personal din sistem. La SAJ Buzău se acumulaseră peste 20.000 de ore suplimentare lucrate de angajaţi şi care deocamdată sunt considerate „activităţi de voluntariat”.