Maria Drenea a câştigat trofeul Star Music

            * Buzoianca a fost cea mai bună concurentă la categoria de 4-6 ani

       Chiar dacă a început de numai o săptămână grădiniţa, Cristina Maria Drenea nu se declară deloc obosită. Dimpotrivă, în weekendul dinaintea primei zile chiar a mers la un festival naţional, Star Music, la Bucureşti, de unde s-a întors cu marele premiu, trofeul, cu care s-a lăudat educatoarei şi colegilor ei luni, în prima zi de bobocel la grupa mare.

“Maria şi-a mai adăugat un premiu important în palmares, ne bucurăm foarte mult pentru ea şi pentru acest lucru. Ea a mai primit un cadou. O tricicletă roşie, pe care şi-a dorit-o de mult. Cam aşa am învăţat-o, premiul şi cadoul, pentru că este încă un copil şi cadourile o fac extrem de fericită. Mai târziu va înţelege că aceste premii au fost baza unei cariere importante pentru viitorul ei“, a precizat mama sa, Cristina Drenea. La acest ultim festival, ce a avut loc pe 14 septembrie, la Bucureşti, Maria a dorit să cânte ”Mitzi, pisicuţa mea”, încântând publicul la maximum şi primind trofeul, la categoria 4-6 ani. Pe lângă diplomele, statueta şi dulciurile primite, Maria a fost încântată de şedinţa foto primită în dar, pe care o aşteaptă cu nerăbdare lunile care urmează.

     Peste două luni va împlini şase ani

     La fel de nerăbdătoare este şi cu petrecerea aniversară care se apropie, cea în care sărbătoreşte împlinirea celor şase ani şi pentru care şi-a făcut rezervare la un restaurant pentru copii, cu loc de joacă, de mai bine de o lună. “Abia aşteaptă evenimentul, ne vorbeşte tuturor despre el şi face tuturor invitaţie, oricui o întreabă. Mai sunt însă două luni până atunci şi mai avem timp să stabilim ce cadou năstruşnic vrea. Ultima cerere înaintea tricicletei a fost o pereche de ţestoase, pe care doreşte în fiecare dimineaţă să le hrănească numai ea. Le-a şi botezat după numele ei şi al prietenei ei cele mai bune şi cred că le va lua şi la ziua ei, aşa de mult la iubeşte“,  a încheiat mama tinerei talentate. Până la ziua ei, micuţa Drenea va cânta şi în recital la Premiile Music Factory, de mâine, alături de buzoianca Bianca Purcărea, pentru că anul trecut ea a câştigat şi trofeul acestei competiţii, la aceeaşi categorie, 4-6 ani.