Anii au trecut fără milă peste ei şi din bărbaţii care acum 40 de ani fărâmau piatra au rămas doar nişte bătrânei care se proptesc în baston pentru a urca cele câteva trepte ale primăriei Măgura. „Ştii tu cumva unde este tinereţea mea?”, mă întreabă nea Radu Gogu, cel mai şugubăţ dintre meşterii pietrari de la Ciuta.
Anii au trecut fără milă peste ei şi din bărbaţii care acum 40 de ani fărâmau piatra au rămas doar nişte bătrânei care se proptesc în baston pentru a urca cele câteva trepte ale primăriei Măgura. „Ştii tu cumva unde este tinereţea mea?”, mă întreabă nea Radu Gogu, cel mai şugubăţ dintre meşterii pietrari de la Ciuta.
Cei şapte meşteri au fost invitaţi de către Direcţia de Cultură şi Primăria Măgura să vorbească despre anii petrecuţi în Tabăra de Sculptură din zonă, unică în lume prin numeroasele sculpturi amplasate în aer liber, pe pajiştile din jurul Mănăstirii Ciolanu. Evenimentul desfăşurat sâmbătă a fost prilejuit de Zilele Europene ale Patrimonului, manifestare ajunsă la cea de-a XX-a ediţie care anul acesta a avut tema – „Meşteşuguri tradiţionale – contribuţia acestora la conservarea patrimoniului cultural”.
Faţă în faţă cu meşterii cioplitori în piatră (Ion Baba, Nicolae Petrescu, Nicolae Spătaru, Gheorghe Petrescu, Mihai Petrescu, Radu Gogu, Radu Matei) s-au aflat doi dintre artiştii care au sculptat la Măgura – Emil Pricopescu şi Rodica Panaitescu, Ionel Stănuţă din partea Direcţiei de Cultură, flautistul Valerică Stan şi artiştii Rodica Tache şi Valeriu Şuşnea alături de elevi ai Liceului de Artă.
Consideraţi pe bună dreptate cei mai importanţi în ridicarea Taberei de Sculptură şi asta pentru că ei executau munca brută, dând formă blocurilor imense de piatră, cioplitorii buzoieni au rememorat sâmbătă o parte dintre momentele trăite sub coordonarea artiştilor acum 40 de ani. S-au bucurat la rândul lor de micile atenţii în bani primite din partea Direcţiei de Cultură şi au încercat să meargă alături de cei tineri printre statuile considerate astăzi capodopere. „Unele sculpturi au început să cedeze şi autorităţile ar trebui să îşi aducă aminte de tabăra asta unică în lume nu doar la evenimentele religioase, când turiştii iau cu asalt pajiştile din preajma mănăstirii. Asta, dacă nu vrem să păţim ce am păţit cu crucile de la Fântâna Rece”, spune Ionel Stănuţă, iar la scurt timp este abordat în şoaptă de un bătrân care îl felicită – „Dintre toţi, tu ai vorbit cel mai bine!”.
În curtea primăriei acelaşi nea Radu Gogu întreabă de prietenul lui de acum 40 de ani, Emil Pricopescu. „Am venit! Aici sunt!”, îi spune artistul. „Mânca-l-ar taica pe el! Chiar am întrebat dacă mai trăieşti…”, spune moşul, care uită că este cu vreo 20 de ani mai bătrâni decât artistul, iar situaţia stârneşte zâmbete.
Plecăm către tabără alături de conducerea Primăriei Măgura, iar unul dintre bătrânii cioplitori exclamă imediat ce pune piciorul pe o potecă neasfaltată: „Doamne, nu am mai fost aici de 38 de ani!”, şi ochii i se umplu de lacrimi. Ca să înţelegi ce a însemnat tabăra trebuie să îl asculţi pe Emil Pricopescu, care, în timp ce urcă prin pădure, le povesteşte primarului Daniel Cristea şi elevilor despre acei ani minunaţi. „În 1970, se împlineau 16 veacuri de atestare documentară a Buzăului. Gheorghe Coman şi Gheorghe Apostol au avut ideea de a marca momentul prin ceva unic. Au ridicat Obeliscul din Crâng, a venit şi Ceauşescu şi a propus să facă o tabără unde să fie invitaţi timp de 16 ediţii câte 16 artişti şi să lase în urmă ceva unic. Aşa s-au născut cele 256 de sculpturi. Am trăit momente unice aici. Orice aveam nevoie ni se punea la dispoziţie: mâncare, ţigări, vole, macarale… Asta datorită primului-secretar care era un om deschis la minte şi care îi băgase în priză pe toţi din comunele din zonă. Ce vremuri! Acum nu se mai poate face aşa ceva!”, povesteşte Emil Pricopescu.
(Citeşte în ziarul de mâine interviul cu cioplitorul buzoian care a lucrat la Casa Poporului şi Hanul lui Manuc)
{loadposition zgalerie09242}