* “La un moment dat, am vrut să îmi iau toată familia în Anglia, dar acum cred că merită să încerc să fac ceva în comuna natală”, susţine Costel Coteţ
A terminat Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti în 2006, a muncit ca economist în cadrul IAS Cilibia – Romagribuz în perioada 2006-2008, apoi a plecat la muncă în Marea Britanie, având contract la o firmă de construcţii înfiinţată de fratele său, care luase calea străinătăţii încă din anul doi al Facultăţii de Medicină Veterinară şi care reuşise apoi să termine Facultatea de Management Construcţii din Regatul Unit.
* “La un moment dat, am vrut să îmi iau toată familia în Anglia, dar acum cred că merită să încerc să fac ceva în comuna natală”, susţine Costel Coteţ
A terminat Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti în 2006, a muncit ca economist în cadrul IAS Cilibia – Romagribuz în perioada 2006-2008, apoi a plecat la muncă în Marea Britanie, având contract la o firmă de construcţii înfiinţată de fratele său, care luase calea străinătăţii încă din anul doi al Facultăţii de Medicină Veterinară şi care reuşise apoi să termine Facultatea de Management Construcţii din Regatul Unit.
Aceasta este povestea ce sună destul de cunoscut pentru mulţi români care au ales să încerce să trăiască mai bine pe alte meleaguri, şi este istorisită şi de noul viceprimar al comunei Cilibia. După cum mărturiseşte, Costel Coteţ a fost la un moment dat la un pas de a se muta definitiv în Anglia, pentru binele copilului său, dar a amânat mereu un astfel de moment, în cele din urmă ajungând să se implice în viaţa civică a comunei, chiar dacă niciodată nu credea că va intra în politică. În decizia sa de a intra în munca de administraţie publică, noul viceprimar din comuna buzoiană susţine că s-a bazat tot pe sfatul fratelui său, care i-a spus că nu este rău să încerce să facă ceva pentru comuna în care s-a născut.
De la 2.500 de lire, la 1.500 lei salariu
Un alt lucru care l-a determinat să se întoarcă în ţară pentru Costel Coteţ l-a constituit faptul că împreună cu soţia sa, profesor de istorie în comuna Cilibia, începuse construcţia unei case chiar înainte de a pleca din ţară.
“Chiar dacă am muncit la firma fratelui meu, în Marea Britanie am învăţat ce înseamnă respectul pentru muncă, cultul pentru lucrul bine făcut şi executat la termen. Englezii au străzi pavate cu granit păstrate de pe timpul când se circula cu trăsura, dar se circulă fluent pentru că fiecare are respect pentru semeni, respect faţă de oameni şi de acolo pleacă totul. Noi, ca români, chiar dacă fratele meu are ca asociat un architect englez, trebuia să muncim cu toată seriozitatea. Am condus o echipă de muncitori din Oaş – Satu Mare, oameni foarte harnici şi responsabili, şi niciodată nu ne-a fost ruşine că suntem români, pentru că respectam contractele întocmai. Ultima dată, când am decis să vin acasă, munceam la un complex de 25 de apartamente penthouse, în cartierul Penkham, din Londra. Era vorba de apartamente de la ultimul nivel, totul lucrat în sticlă şi pe structură metalică, de arhitectură modernă. L-am întrebat pe fratele meu dacă este bine să mă întorc definitiv acasă şi el mi-a spus că merită să încerc. Vă spun sincer că la un moment dat am vrut să îmi iau toată familia în Anglia, dar acum cred că merită să încerc să fac ceva chiar în comuna în care m-am născut”, susţine Costel Coteţ.
În privinţa diferenţelor de salarizare, noul viceprimar nu a comentat prea mult, doar că “saltul” de la 2.500 de lire, la 1.500 lei salariu este compensat de faptul că acum poate fi, în sfârşit, alături de soţie şi de fetiţa sa.
La rândul său, noul primar al comunei, ing. Ion Enache, fost director al Consultanţei Agricole şi fost director adjunct al Direcţiei Agricole Buzău, consideră că alegerea unui asemenea om este un câştig pentru Cilibia. “La ora actuală, de astfel de oameni avem nevoie. Au dovedit seriozitate în străinătate, au o altă viziune a lucrurilor şi pot face treabă şi în ţară. În afară de toate astea, ştie engleză, ştie care este mentalitatea străinilor şi ne poate ajuta să căutăm investitori pentru a-i aduce în comună sau să avem parteneriate cu comunităţi din străinătate”.