Veşti proaste pentru social-democraţii buzoieni care se declară adversari ai revenirii fostului lor lider, senatorul Ion Vasile, în partid şi pe listele electorale ale Uniunii Social Liberale: preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a declarat, marţi, că Mircea Geoană va candida la alegerile parlamentare pentru un post de senator pe locurile PSD, fiind susţinut de USL.
Veşti proaste pentru social-democraţii buzoieni care se declară adversari ai revenirii fostului lor lider, senatorul Ion Vasile, în partid şi pe listele electorale ale Uniunii Social Liberale: preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a declarat, marţi, că Mircea Geoană va candida la alegerile parlamentare pentru un post de senator pe locurile PSD, fiind susţinut de USL.
„Eu cred că Mircea Geoană va candida susţinut de USL şi din locurile PSD. Eu îl susţin pe domnia sa pentru a candida pentru un post de senator”, a spus Ponta, care a arătat că în acest moment, din punct de vedere statutar, Geoană nu este membru PSD. Întrebat dacă după ce va trece un an de la excluderea din partid Geoană ar putea reveni în PSD, Ponta a răspuns: „După cum aţi văzut, ne-am normalizat relaţiile şi cred că ăsta e un lucru foarte bun”. Mircea Geoană a fost exclus, cu scandal, din PSD în 2011, după ce a pierdut cursa pentru Preşedinţie în 2009 şi după ce a fost înlocuit de la şefia partidului de către Victor Ponta, de asemenea, acesta a fost înlocuit de la şefia Senatului, în urma unei propuneri din partea PSD. După ce Geoană a susţinut în Parlament demiterea Cabinetului Ungureanu şi învestirea Cabinetului Ponta, precum şi suspendarea preşedintelui Băsescu, relaţiile dintre el şi PSD s-au mai îndulcit.
Normalizarea relaţiilor dintre Mircea Geoană şi Victor Ponta conduce către prăbuşirea ultimei speranţe de care se agăţa conducerea judeţeană a Partidului Social Democrat în încercarea de a bloca accesul la candidatura pe un colegiu din Buzău a senatorului Ion Vasile. Astfel, Victor Ponta îşi anunţase intenţia de a propune drept criteriu de depunere a candidaturii pe un colegiu din partea PSD activitatea depusă în partid în ultimul an, care i-ar fi scos automat din cursă atât pe fostul lider naţional Mircea Geoană, cât şi pe fostul preşedinte al PSD Buzău, Ion Vasile, care, după schimbarea sa din fruntea organizaţiei social-democrate a fost membru al Partidului Conservator şi al Uniunii Naţionale pentru progresul României. Mai mult, la alegerile locale din 10 iunie, el a apărut în staff-ul de campanie al candidatului USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, liberalul Cristinel Bîgiu, lucrând contra candidatului susţinut de PSD Buzău, fostul preşedinte al instituţiei, Victor Mocanu. Care, la sfârşitul săptămânii trecute, l-a bătut pe Ion Vasile la votul Comitetului Executiv Judeţean, cu 73-13, la nominalizarea drept candidat USL pentru Colegiul 3 – Senat.
În aceste condiţii, este foarte posibil ca declaraţia preşedintelui PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală, de la finalul şedinţei pe parcursul căreia au fost stabilite candidaturile social-democraţilor, conform căreia respectivele candidaturi nu sunt bătute în cuie, Centrul fiind cel care va avea ultimul cuvânt – mai precis că nu este exclusă o revenire pe liste a senatorului Ion Vasile şi a deputatului Carmen Ileana Moldovean, cu ignorarea votului conducerii organizaţiei – să se adeverească.
Necunoscute sunt, încă, şi opţiunile liberalilor la nivel naţional în legătură cu cele 60 de colegii ce aparţin acum parlamentarilor social-democraţi la care au întâietate, conform celor convenite la întâlnirea de la Murighiol. „Conform înţelegerii de la nivel naţional, PNL are primele 60 de opţiuni pentru alegerea colegiilor ocupate în prezent de PDL. Dacă între cele 60 de opţiuni va intra şi Buzăul, atunci PNL ar avea de ales între Colegiile 4 şi 7 de deputaţi şi Colegiul 1 de Senat. Eu sper că la Colegiul 4 liberalii nu vor avea pretenţii, întrucât acolo PSD are câştigate toate administraţiile locale şi rămân în discuţie Colegiul 7 de deputat şi Colegiul 1 de Senat. Eu sper că dacă liberalii vor alege primii, să aleagă colegiul de senat, pentru că noi am dori ca domnul Ciolacu Marcel să intre în confruntare directă cu domnul Cezar Preda, care va candida pe Colegiul 7 din partea PDL”, spunea, vinerea trecută, preşedintele PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală.