Citat din citat, în loc de motto: „Vorba publicistului Tudor Octavian: după ce s-a chinuit două luni cu suspendarea lui Băsescu, Ponta se va chinui două luni cu suspendarea lui Diaconescu. Apoi vin alegerile…” (Grigore Cartianu – „O privatizare manelistă”).
Citat din citat, în loc de motto: „Vorba publicistului Tudor Octavian: după ce s-a chinuit două luni cu suspendarea lui Băsescu, Ponta se va chinui două luni cu suspendarea lui Diaconescu. Apoi vin alegerile…” (Grigore Cartianu – „O privatizare manelistă”).
Cine mai susţine şi astăzi că Victor Ponta este un politician cu câteva clase mai sus decât aliatul său, fostul surogat cotrocenist Crin Antonescu, se înşeală amarnic. Crin Antonescu este un biet individ măcinat de frustrări, pe care lipsa pastilelor îl face să debiteze numai enormităţi zbierate, şi care atunci când îşi ia doza de calmante nu se mai poate trezi dimineaţa. Ponta, care mimează perfect că ştie să-şi pună frână şi lacăt la gură, lăsând de la el atunci când porumbeii pe care-i scapă ameninţă să-l îngroape complet în „ruşine”, nu o face condus de vreun calcul sau de vreo mare ştiinţă politică ori diplomatică, ci dintr-o şmecherie de cartier care, până la urmă, s-a dovedit a fi trăsătura lui dominantă de caracter.
Nu vreau să speculez prea mult asupra bănuielii multora că actualul premier a spus pentru a doua oară „Da!” în faţa ofiţerului Stării Civile – mai precis, pe ascuns, în faţa unui funcţionar al Ambasadei României în China – doar în scop de parvenire, în ciuda socrului Ilie Sârbu, pe atunci om-cheie în ierarhia social-democrată românească. Nici asupra hobby-ului său, de co-pilot de cursă, care ar spune suficient de mult asupra nevoii de andrenalină, ultimul lucru necesar unui om chemat să conducă destinele unei ţări.
Ridicolă devine şi orice discuţie asupra plagiatului său, pe care numai un act administrativ îl poate înălbi, şi doar aici, între hotarele ţării, unde încă un segment important din populaţie înghite pe nemestecate toate aberaţiile pe care televiziunile le servesc plebei printre două show-uri cu starlete nu prea îndepărtate, ca şi calibru intelectual, de duetul Ponta-Antonescu.
Nici măcar faptul că premierul s-a dovedit a fi dintr-acelaşi aluat precum caracaleanul Dan Diaconescu, lăsându-l pe acesta să-şi facă mendrele în privatizarea Oltchim, nu mai este o noutate pentru nimeni. Numai că, de data aceasta, jocul de-a „s-a întâlnit hoţul cu prostul” s-ar putea să-l coste, iar calculul că, şi de data aceasta, va pica tot în picioare, s-ar putea dovedi greşit total. Pentru că „domnul Dan” este un şmecher mult mai mare decât Victor Ponta, iar acesta din urmă ar putea sfârşi prin a da socoteală că a închis ochii la anumite aspecte pe care, acum, când circul se apropie de sfârşit, se laudă (citiţi, vă rog, „se autodenunţă public”!) că le cunoştea dar nu a mişcat niciun deget pentru a preveni explozia unei bombe economice şi, mai ales, sociale.
Culmea este că şmecheria care a ţinut, timp de cinci luni, în ochii multora, de a da vina pe oricine şi pe orice – pe PDL, pe preşedintele Traian Băsescu, pe Barosso, Merkel şi Reding la pachet – nu va mai ţine în cazul Oltchim. Jocul „de-a hoţul şi prostul” cu Dan Diaconescu l-ar putea eticheta pe Victor Ponta, pentru totdeauna, cu calificativul din partea a doua a sintagmei. {mecheria de cartier nu va mai fi suficientă.