Gala Premilor Emmy, colorată vestimentar (I)

            Weekend-ul trecut, la Los Angeles a avut loc cea de-a 64-a ediţie a Galei premiilor Emmy. Cum era de aşteptat, evenimentul decernării premiilor americane de televiziune a fost un pretext bun pentru vedete să îşi etaleze ţinutele impozante. Cele mai multe dintre ele au ales să poarte în cadrul acestui eveniment, cum era şi de aşteptat, rochii elegante şi foarte sofisticate.

            Weekend-ul trecut, la Los Angeles a avut loc cea de-a 64-a ediţie a Galei premiilor Emmy. Cum era de aşteptat, evenimentul decernării premiilor americane de televiziune a fost un pretext bun pentru vedete să îşi etaleze ţinutele impozante. Cele mai multe dintre ele au ales să poarte în cadrul acestui eveniment, cum era şi de aşteptat, rochii elegante şi foarte sofisticate.Rochia, acel sortiment ce ne conferă cel mai mult feminitate, este în acelaşi timp piesă vestimentară ce ne poate scoate foarte uşor în evidenţă defectele. Acest lucru s-a putut observa şi în cazul unora dintre actriţele ce au defilat pe covorul roşu. Culorile puternice de citrice au fost în mare vogă pentru această ediţie a premiilor Emmy. Julianne Moore a optat pentru o creaţie spectaculoasă din noua colecţie Raf Simmons pentru Christian Dior, în cea mai frumoasă nuanţă de galben. Aceeaşi culoare, galbenul, a apărut pe covorul roşu la Claire Danes şi rochia sa de inspiraţie greacă. Portocaliul cuceritor în combinaţie cu un alb imaculat dovedeşte faptul că rochia Naeem Khan a fost o alegere extrem de inspirată pentru actriţa Leslie Mann. Julie Bowen, una din câştigătoarele serii, a uimit pe covorul roşu într-o creaţie verde neon semnată din nou Monique Lhuillier.