Deputatul PDL Valeriu Alecu: „În agricultură, brambureala este şi mai mare decât în Educaţie”

            „În agricultură, brambureala este şi mai mare decât în Educaţie”, este de părere deputatul democrat-liberal de Buzău Valeriu Alecu, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, care consideră că iniţiativa PDL, de a iniţia şi depune, în această săptămână, o moţiune simplă în Camera Deputaţilor, este pe deplin justificată: „Brambureală totală la Ministerul Agriculturii, până la nivel de secretar de stat habar nu au ce se întâmplă! Nici nu trebuie să ne mire, ministrul nu a lucrat o oră în producţie, de când a terminat facultatea nu a fost decât prin funcţii din acestea, ce să ştie el ce se întâmplă aici în zona în care se face producţie, şi în condiţii deosebite?”.

          „În agricultură, brambureala este şi mai mare decât în Educaţie”, este de părere deputatul democrat-liberal de Buzău Valeriu Alecu, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, care consideră că iniţiativa PDL, de a iniţia şi depune, în această săptămână, o moţiune simplă în Camera Deputaţilor, este pe deplin justificată: „Brambureală totală la Ministerul Agriculturii, până la nivel de secretar de stat habar nu au ce se întâmplă! Nici nu trebuie să ne mire, ministrul nu a lucrat o oră în producţie, de când a terminat facultatea nu a fost decât prin funcţii din acestea, ce să ştie el ce se întâmplă aici în zona în care se face producţie, şi în condiţii deosebite?”.El a adus drept argumente bâlbele din ultima perioadă de la nivelul ministerului de resort cu privire la ajutorul de minimis, alegerile pentru Camerele Agricole, nivelul subvenţiilor, precum şi  reorganizarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

            Deputatul democrat liberal Valeriu Alecu spune că Ministerul Agriculturii, din pricina lipsei banilor la buget, a preferat să păcălescă fermierii ducând sprijinul guvernamental pentru cei afectaţi de secetă în zona ajutorului de minimis, fără ca beneficiarii să ştie că, timp de trei ani, sunt legaţi de mâini şi de picioare în ceea ce priveşte soarta suprafeţelor pentru care au beneficiat de sprijin: „Ştiţi cu toţii despre acest ajutor de minimis, de o sută de lei la hectar. Pe 11 septembrie, am avut o întâlnire cu ministrul Agriculturii la comisie, şi i-am spus foarte clar că cea mai mare prostie pe care putea să o facă a fost să ducă acest ajutor pe zona de minimis. Ei nu au avut bani în buget şi au hotărât să meargă cu ajutoarele pe zona aceasta a gospodăriilor de subzistenţă. Dar aceasta presupune ca omul (beneficiarul, n.r.), pe o perioadă de trei ani – şi ţăranii nu ştiu, ei vor face cererile acestea pentru secetă – ei nu vor avea voie să modifice nimic în exploataţia respectivă vizavi de suprafaţă. Dacă la anul vrea să vândă hectarul acela, nu poate, dacă la anul vrea să-l dea în arendă, are o problemă, pentru că, timp de trei ani, trebuie să-şi menţină exploataţia. Şi toate aceste lucruri vor fi în dezavantajul oamenilor. Plus faptul că i-a pus pe oameni să depună aceste cereri la direcţiile agricole, pe când la APIA există în evidenţă şi suprafeţele, şi conturile. De ce să mai pună oamenii pe drumuri, să se dea posibilitatea APIA să facă treaba aceasta şi nu mai trebuie să meargă omul la bancă să ia adeverinţă că are contul activ, să meargă la centrul APIA să ia adeverinţă cu suprafaţa, să facă cerere şi să meargă mai departe cu toate acestea. Acum, totuşi, Direcţia Agricolă a luat măsura de a merge pentru a colecta aceste cereri de la primării, dar oricum omul este pus pe drumuri pentru treaba aceasta”, a declarat Valeriu Alecu pe parcursul unei conferinţe de presă.

 

            Alegerile pentru Camerele Agricole, amânate pentru la anul?

 

            Mai mult, susţine Valeriu Alecu, alegerile pentru colegiile Camerelor Agricole, programate a se desfăşura în data de 14 octombrie, nu avea loc, din acelaşi motiv: ministerul nu are bani. „Un alt aspect este cel legat de Camerele Agricole. Am refăcut legea aceasta, din 2010, de trei-patru ori. Ajunsesem la o variantă acceptată şi de către fermieri: trebuia, la sfârşitul lui octombrie, să se facă alegeri. L-am întrebat pe ministru dacă are banii necesari în bugetul Ministerului Agriculturii pentru acţiunea aceasta, dar a răspuns că <O să-i avem>. Acum, deja se vorbeşte despre o hotărâre de guvern care să decaleze înfiinţarea Camerelor Agricole, să o ducă în 2013”,  a spus acesta.

            Tot lipsa fondurilor în bugetul Ministerului Agriculturii a condus la situaţia ca, până la această oră, nivelul subvenţiilor pentru anul agricol care a început deja să nu fie stabilit. „De asemenea, l-am întrebat pe ministrul Agriculturii de ce nu stabileşte nivelul subvenţiilor pentru 2013. Anul agricol a început, noi (Partidul Democrat Liberal, n.r.) dădeam anul trecut şi acum doi ani, pe 16 octombrie, dădeam avansurile la subvenţiile directe pe suprafaţă, ei nici măcar nu ştiu cât vor da. A răspuns că, pe varianta maximală, s-ar putea da 170 euro, dar nu au încă aceşti bani, vor trebui să vadă care sunt posibilităţile bugetului. În varianta minimală, ministrul a recunoscut că s-ar putea da doar 12 euro; vine Uniunea Europeană cu 120 euro, mai vin ei cu 12 euro, se ajunge la 132 euro, cât a fost şi anul trecut”,  a mai declarat deputatul democrat-liberal Valeriu Alecu.

            Şi restructurarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, contestată vehement de Uniunea Social Liberală în timpul guvenării PDL, s-a dovedit, şi acum, singura variantă viabilă: „În legătură cu ANIF, ne criticaseră pe noi pentru ordonanţa de urgenţă care stabilea ca personalul maxim să fie aici de 1.500 de angajaţi; au venit ei şi au prous să mai majoreze cu o mie de oameni. Toată lume a fost de acord, numai că săptămâna aceasta (trecută, n.r.), în Comisia de Agricultură, a venit secretarul de stat şi şi-a cerut scuze, că nu se făcuse o evaluare corectă că nu sunt posibilităţi să fie angajaţi cei o mie de oameni rămân tot cei 1.500. Azi angajează o mie, mâine vin şi spun că nu au bani în buget şi nu-i mai angajează”,  a mai declarat deputatul democrat-liberal de Buzău Valeriu Alecu.