“Zebre” alb roşii pe străzile din oraş

            Încă din prima zi de octombrie, polţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău au demarat o acţiune care se va derula până la sfârşitul lunii şi va avea ca scop prevenirea accidentelor cu victime din rândul pietonilor. Iniţiativa acestei acţiuni a venit în contextul în care, până la sfârşitul lunii august, în Buzău au fost consemnate 13 accidente de circulaţie, dintre care patru grave, datorate traversărilor neregulamentare şi alte 16 accidente de circulaţie datorate neacordării de prioritate pietonilor.

            Încă din prima zi de octombrie, polţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău au demarat o acţiune care se va derula până la sfârşitul lunii şi va avea ca scop prevenirea accidentelor cu victime din rândul pietonilor. Iniţiativa acestei acţiuni a venit în contextul în care, până la sfârşitul lunii august, în Buzău au fost consemnate 13 accidente de circulaţie, dintre care patru grave, datorate traversărilor neregulamentare şi alte 16 accidente de circulaţie datorate neacordării de prioritate pietonilor.Evident, în toate cazurile, cei care au avut de suferit cel mai mult au fost pietonii, fie că au purtat sau nu vina pentru producerea evenimentelor în care au fost implicaţi. Conform spuselor inspectorului Gheorghe Colăcel, şeful serviciului rutier din cadrul Poliţiei Municipale Buzău, străzile din oraş pe care s-au produs cele mai multe accidente în care au fost implicaţi pietoni, sunt Transilvaniei, Unirii şi Al. Marghiloman. Acţiunile pe care le vor întreprinde poliţiştii în această lună îi vizează atât pe pietonii indisciplinaţi cât şi pe şoferii care nu acordă prioritate la trecerile de pietoni, agenţii urmând a supraveghea aproape în permanenţă zonele în care se află marcaje pietonale.

            Totodată, buzoienii, fie ei pietoni, fie şoferi, vor constata şi oarecare modificări cu impact vizual în zona trecerilor de pietoni, pe care poliţiştii intenţionează să le facă şi mai vizibile. ”Vom verifica starea trecerilor de pietoni din oraş şi vom face informări către administratorii drumurilor, intenţia noastră fiind ca în această lumă să revopsim toate marcajele pietonale adăugând şi vopsea de culoare roşie pentru a le face mai vizibile”, a declarat inspectorul Gheorghe Colăcel. Prin urmare, trecerile de pietoni vor urma a fi marcate şi cu dungi roşii intercalate între cele albe, o atenţie deosebită urmând a fi acordată şi presemnalizării acestora. ”Vom face verificări pentru a identifica zonele în care semnele de circulaţie sunt obturate de vegetaţie sau din alte cauze şi vom face demersuri ca vegetaţia să fie tunsă sau tăiată în zonele în care crează astfel de probleme”, a mai precizat şeful serviciului rutier din cadrul Poliţiei Municipale.