Bianca Purcărea, premiu special la Festivalul “Dan Spătaru” (galerie foto)

          * Buzoianca a participat la concursul internaţional de la Medgidia weekendul trecut

          Pentru că muzica rămâne tot prima ei dragoste, indiferent de bucuriile sau dezamăgirile pe care le-a cules din acest domeniu, Bianca Purcărea s-a decis săptămânile trecute să se înscrie într-un nou festival, de data aceasta internaţional, la care şi-a mai încercat norocul şi în urmă cu doi ani.

          * Buzoianca a participat la concursul internaţional de la Medgidia weekendul trecut

          Pentru că muzica rămâne tot prima ei dragoste, indiferent de bucuriile sau dezamăgirile pe care le-a cules din acest domeniu, Bianca Purcărea s-a decis săptămânile trecute să se înscrie într-un nou festival, de data aceasta internaţional, la care şi-a mai încercat norocul şi în urmă cu doi ani.După preselecţiile care au avut loc în Bucureşti, Bianca a fost acceptată în concurs şi sâmbătă a deschis festivalul cu două piese, “Mă întreb” şi “Nu m-am gândit la despărţire”, celebra melodie creată de regretatul Dan Spătaru. “Am ajuns joi seară la Medgidia, dar am cântat tocmai sâmbătă, fiind prima din seara respectivă. Nu prea am spus multora că m-am înscris, am postat doar mesajul să se uite pe postul regional din Constanţa, la orele 20.30, când urma să urc pe scenă, pentru că ştiam că va fi difuzat în regim de live”,  a precizat Bianca. De emoţii a avut parte şi în ziua următoare, la gală, atunci când a fost felicitată de membrii juriului şi când i s-a acordat premiul special pentru interpretarea celor două melodii. Pentru buzoiancă nu a fost prima participare la acest festival internaţional, în urmă cu doi ani Bianca a mai concurat o dată, însă prestaţia ei nu a fost remarcată la vremea respectivă, nefiindu-i acordat niciun premiu. Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară Românească “Dan Spătaru” a avut loc între 5-7 octombrie, la Medgidia şi anul acesta a numărat cea de-a VII-a ediţie.

 

 

 

{loadposition zgalerie101131}