Lista de candidați ai organizației județene a Partidului Democrat Liberal ar mai putea suferi modificări de ultimă oră, în urma nominalizării unor eventuali candidați ai celorlalte partide componente ale Alianței România Dreaptă, a anunțat, astăzi, în cadrul…
Lista de candidați ai organizației județene a Partidului Democrat Liberal ar mai putea suferi modificări de ultimă oră, în urma nominalizării unor eventuali candidați ai celorlalte partide componente ale Alianței România Dreaptă, a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda. El a mai spus că sunt puține șanse ca pe aceste liste să apară vreun candidat „de import” și că lista defenitivă va fi făcută publică săptămâna viitoare.
Președintele organizației județene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda a mai spus că nu va susține prezența pe aceste liste a consilierului local independent Paul Negoiță, pe care PDL Buzău l-a susținut la alegerile din 10 iunie pentru funcția de primar al municipiului. Aceasta pentru că, a declarat Preda, democrat-liberalii buzoieni au respectat toate înțelegerile pe care le-au avut cu Negoiță, în timp ce acesta din urmă nu.
Amănunte, în ediția de luni a cotidianului OPINIA.