La Istambul, Victor Piţurcă a fost într-adevăr voievodul pe care l-am visat să-i învingă pe turci chiar la ei acasă. Strateg desăvârşit, Piţi a aranjat în teren o echipă în formare, căreia i-a insuflat tupeu care să liniştească infernul de pe stadionul lui Fenerbahce, Sukru Saracoglu. Jucător inteligent, selecţionerul a mizat pe osatura unei echipe, Steaua, care încearcă să reînnoade performanţele de odinioară şi a creat un baraj defensiv unit în care a implementat jucătorii cu experienţă precum Tamaş, Raţ şi Goian, alt fost stelist.
La Istambul, Victor Piţurcă a fost într-adevăr voievodul pe care l-am visat să-i învingă pe turci chiar la ei acasă. Strateg desăvârşit, Piţi a aranjat în teren o echipă în formare, căreia i-a insuflat tupeu care să liniştească infernul de pe stadionul lui Fenerbahce, Sukru Saracoglu. Jucător inteligent, selecţionerul a mizat pe osatura unei echipe, Steaua, care încearcă să reînnoade performanţele de odinioară şi a creat un baraj defensiv unit în care a implementat jucătorii cu experienţă precum Tamaş, Raţ şi Goian, alt fost stelist.
Apoi, marea lovitură a fost careul, sau mai bine spus rombul ofensiv cu jucători foarte buni şi în formă. Cel mai mic dintre ei a fost chiar Grozav. Fără inhibiţii, puştiul minune, Gicu Grozav, dă semne clare de maturizare, începând chiar de la freza sa de cocoş uitată în sertar acasă până la ducerea la bun sfârşit a fazei care ne-a adus bucuria imensă a golului câştigător. Şi, dacă ne gândim la prezenţa de spirit de care a dat dovadă în faţa taurului furios Volkan Demirel, atunci maturizare deplină a acestui puşti ce priveşte lumea cu capul sus nu-i departe.
Interesantă simbioză creată natural de Piţurcă între vechea şi noua generaţie.
Reprezentanţii celei vechi vor să demonstreze că n-au rătăcit degeaba în efemera lume a fotbalului şi cu experienţa lor aduc acel plus de siguranţă de care avem nevoie. Lângă ei, grupul Steaua a primit de la antrenorul lor de club şi prin rezultatele obţinute în această toamnă, injecţia de încredere în performanţă şi au demonstrat pe tărâm otoman că pot face faţă în orice bătălie.
Şi uite-aşa, victoria obţinută pe gazonul de două lire al lui Fenerbahce s-a împlinit, România având dreptul să viseze, cel puţin până astăzi, la o calificare en-fanfare la Mondialul de la Rio.
Meciul de astăzi, cu Olanda, rămâne însă marele examen. Euforia instalată în tabăra noastră nu poate fi gestionată de Piţurcă pentru că disciplina pe care o impune la lot este argumentul principal al performanţei realizată până acum. Cu siguranţă vor fi schimbări în primul „unsprezece” după meciul epic pe care l-au susţinut românii în Turcia, în timp ce batavii s-au relaxat în faţa celei mai slab cotate echipe, Andora, din grupa D a preliminariilor acestui „Mondial”.
Dar pe Arena Naţională avem atu, cel puţin la debut: Un public avid de performanţă şi spectacol. Iar noul templu dedicat fotbalului românesc creează premiza de performanţă. Câteva ore ne mai despart de finalul acestei partide ce înseamnă şi sfârşitul primei părţi a calificărilor.
O victorie ar însemna netezirea drumului spre Brazilia, iar un egal şi el foarte bun, menţinându-ne în cărţile calificării, chiar pe primul loc.
Aşa că 55.000 de oameni în tribune şi milioane în faţa televizoarelor speră după 14 ani în performanţă mondială.
Doar stoarcerea portocalei mecanice de trei puncte în 90 de minute stă în calea unei toamne perfecte a „Naţionalei” lui Piţurcă şi din nou şi a noastre.
Ştefan ALECSIU este Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi