* Ameţit de alcool, umbla prin sat cu un ”iatagan” de 28 de centimetri
Poliţiştii de la Mânzăleşti au fost nevoiţi să folosească forţa pentru a-l imobiliza pe un localnic de 42 de ani, care ieşise să se plimbe prin sat ţinând în mână un cuţit lung de 28 de centimetri şi băgând spaima în consăteni, mai ales că era şi ameţit serios de alcool.
* Ameţit de alcool, umbla prin sat cu un ”iatagan” de 28 de centimetri
Poliţiştii de la Mânzăleşti au fost nevoiţi să folosească forţa pentru a-l imobiliza pe un localnic de 42 de ani, care ieşise să se plimbe prin sat ţinând în mână un cuţit lung de 28 de centimetri şi băgând spaima în consăteni, mai ales că era şi ameţit serios de alcool.Oamenii preferau să se ferească precauţi din calea sa, însă la un moment dat s-a întâlnit pe uliţă cu un echipaj de la postul de poliţie din localitate, cuţitul din mâna sa atrăgându-le imediat atenţia agenţilor. La vederea pliţiştilor, {tefan Iacob a încercat să-şi ascundă cuţitul sub haină, dar i-a fost destul de dificil din cauza lungimii acestuia. Poliţiştii l-au abordat şi i-au cerut să le predea cuţitul, aducându-i la cunoştinţă faptul că portul de arme albe fără drept constituie o infracţiune. Omul a susţinut că nu era vorba de nicio armă albă, ci de un cuţit cu care trebuia să taie o oaie, refuzând să îl înmâneze poliţiştilor. Pentru că bărbatul devenea din ce în ce mai agitat şi nu dădea semne că ar renunţa de bună voie la cuţit, poliţiştii au fost nevoiţi să apeleze la forţă şi să îl imobilizeze, cu ocazia controlului corporal sumar găsind arma albă. A fost dus la secţie pentru audieri, ocazie cu care le-a povestit poliţiştilor că în ziua respectivă fusese solicitat de un consătean să îi taie o oaie şi de aceea îşi luase cuţitul la el când plecase de acasă. Ajuns la gospodăria omului, din milă sau din alte motive pe care nu le-a putut preciza, susţine că s-a răzgândit şi a pornit înapoi către casă ţinând cuţitul în mână.
Pe numele său s-a întocmit în cele din urmă dosar penal pentru port ilegal de armă albă.