* Cererile pot fi depuse la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până pe data de 15 noiembrie
Fermierii buzoieni care cresc pui de carne, găini ouătoare, găini de reproducţie din rase grele şi pui de curcă şi se angajează că vor susţine investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire a acestora vor primi bani pentru asigurarea bunăstării animalelor.
* Cererile pot fi depuse la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până pe data de 15 noiembrie
Fermierii buzoieni care cresc pui de carne, găini ouătoare, găini de reproducţie din rase grele şi pui de curcă şi se angajează că vor susţine investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire a acestora vor primi bani pentru asigurarea bunăstării animalelor.
Pentru a primi acest sprijin, reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au anuţat lansarea sesiunii de primire a cererilor de ajutor pentru Măsura 215 „Plăţi privind bunăstarea animalelor” – pentru sectorul păsări, în perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2012. Potrivit unui comunicat al ministerului, Pachetul b) „Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor” din cadrul măsurii 215 „Plăţi privind bunăstarea animalelor” cuprinde şase subpachete, pentru folosirea de furaje cu conţinut redus de micotoxine (subpachet 1b), asigurarea intensităţii iluminatului artificial la minimum 30 lucşi (subpachet 2b), reducerea densităţii păsărilor cu 10 la sută faţă de densitatea rezultată din aplicarea cerinţelor minime obligatorii privind suprafaţa minimă alocată pentru fiecare categorie de păsări (subpachet 3b), îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a păsărilor pe durata transportului (subpachet 4b), corectarea nivelului nitriţilor şi nitraţilor din apa utilizată (subpachet 5b) şi reducerea noxelor cu 30 la sută faţă de nivelul minim obligatoriu prin menţinerea în limite optime a parametrilor de microclimat (subpachet 6b). Primirea cererilor de ajutor însoţite de declaraţiile şi angajamentele asumate de către beneficiari se face la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în perioada menţionată, formatul cererilor de ajutor şi instrucţiunile de completare fiind disponibile pe site-ul APIA www.apia.org.ro.
Fermele care utilizează apă din reţeaua publică, neeligibile pentru corectarea nitriţilor
Beneficiarele plăţilor pot fi exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a păsărilor autorizate sanitar veterinar, cu precizările că subpachetul 1b) poate fi accesat numai de exploataţiile comerciale autorizate sanitar veterinar de creştere a păsărilor care au fabrică de nutreţuri combinate (FNC) proprie, în timp ce pentru subpachetul 2b), sprijinul se acordă pentru exploataţiile comerciale autorizate sanitar veterinar de creştere a păsărilor în care iluminatul se face exclusiv artificial.
În cazul subpachetului 4b), este eligibil numai transportul păsărilor în afara exploataţiei sau transportul păsărilor provenite din alte exploataţii decât cea pentru care se solicită plata. Transportul păsărilor în cadrul exploataţiei pentru care se solicită plata nu este eligibil, exploataţiile care deţin abatoare situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială cu spaţiile de creştere a păsărilor nefiind eligibile pentru acest subpachet. Pentru subpachetul 5b), nu sunt eligibile exploataţiile comerciale autorizate sanitar veterinar de creştere a păsărilor care utilizează apă din reţeaua publică de apă potabilă în fluxurile tehnologice de creştere.
Beneficiarii măsurii 215 pot încheia angajamente voluntare multianuale (5 ani), începând cu data de 16 octombrie 2012, pentru unul sau o combinaţie între cele 6 subpachete disponibile. Plata se efectuează anual, compensând pierderile de venituri şi cheltuieli suplimentare induse de aplicarea acţiunilor prevăzute de angajamente.
Solicitări de 29,69 milioane de lei la ultima sesiune
În judeţul nostru, în sesiunile trecute Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Buzău a primit şi avizat cereri de la cinci firme pentru o sumă totală de peste 29.693.000 lei, societăţile din domeniul creşterii păsărilor având solicitări pentru efective totale de circa 13.159.000 de capete.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii instituţiei, pe primele locuri în ceea ce priveşte sprijinul solicitat sunt societăţile AVICOLA Buzău, VIS AGRI SRL şi SC VOX AGRI SRL, care au făcut cereri pentru sume de 11.646.000 lei (4.824.420 de capete), respectiv de 5.586.499 lei (2.580.000 capete) şi de 4.677.000 lei (2.160.000 capete). Au mai solicitat fonduri şi SC AVIS LIPIA SA (4.608.000 lei-pentru 2.128.500 capete) şi SC TIMIUS PROD 04 SRL (1.225.890 lei-pentru 566.150 capete).