Prima creştere a producţiei industriale buzoiene din acest an

            Primele şapte luni ale acestui an au reprezentat o adevărată cursă pentru indicii producţiei industriale buzoiene, care, după o valoare de 94,6 la sută în ianuarie, au înregistrat valori diferite care nu depăşeau cu mult procentul de 80 la sută, singurele luni favorabile fiind mai, când valoarea obţinută a ajuns la 91,7 la sută şi iulie, 89 la sută. Cu toate acestea, spre deosebire de anul trecut, producţia industrială din intervalul ianuarie – iulie a fost „pe minus”.

            În luna august însă, a fost înregistrată prima creştere a indicilor producţiei industriale buzoiene, respectiv 110 la sută. Deşi, comparativ cu valoarea de 126 la sută din aceeaşi perioadă a anului precedent, a fost înregistrată o scădere semnificativă, pentru prima dată în acest an este totuşi importantă şi o mică creştere. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie per total (piaţă internă şi piaţă externă) au crescut  comparativ cu lunile anterioare, ajungând la 117,2 la sută, de altfel cea mai mare valoare de la începutul acestui an. În aceeaşi perioadă a anului trecut, indicii valorici ai cifrei de afaceri din industria buzoiană se situau la nivelul de 130,1 la sută.

            La nivel naţional, în luna august 2012, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă cu 4,6 la sută. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a scăzut cu 12,1 la sută. Cea mai mare valoare, 102,9 la sută, a fost înregistrată în industria extractivă, 101,4 la sută în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi 97,5 la sută în industria prelucrătoare.

            Indicii preţurilor producţiei industriale per total (piaţa internă şi piaţa externă) au înregistrat de asemenea scăderi, de 119,5 la sută în august 2011 la 104,7 la sută în aceeaşi lună din acest an. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total au crescut în luna august, fiind înregistrată cea mai mare valoare din acest an, respectiv 101,25 la sută.