Derby-ul juniorilor: Gloria vs. LPS Buzău (galerie foto)

            Duminică la prânz, pe terenul sintetic “Cornel Negoescu” şi-au dat întâlnire grupele de juniori ale Gloriei Buzău şi ale Liceului cu Program Sportiv “Iolanda Balaş Soter”, în cadrul etapei cu numărul şapte din prima fază a Campionatului Naţional de juniori republicani. În prima confruntare, cea rezervată juniorilor A (n.r. 18 şi 19 ani), fotbaliştii grupării din Crâng, antrenaţi de fostul “principal” Nicolae Anton s-au impus greu, la limită cu 1 la 0 în faţa echipei similiare a liceului de specialitate din Buzău, graţie reuşitei semnate de Coticiu.

           Duminică la prânz, pe terenul sintetic “Cornel Negoescu” şi-au dat întâlnire grupele de juniori ale Gloriei Buzău şi ale Liceului cu Program Sportiv “Iolanda Balaş Soter”, în cadrul etapei cu numărul şapte din prima fază a Campionatului Naţional de juniori republicani. În prima confruntare, cea rezervată juniorilor A (n.r. 18 şi 19 ani), fotbaliştii grupării din Crâng, antrenaţi de fostul “principal” Nicolae Anton s-au impus greu, la limită cu 1 la 0 în faţa echipei similiare a liceului de specialitate din Buzău, graţie reuşitei semnate de Coticiu.Tehnicianul Gloriei a folosit următoarea formulă Adnan – Coman, Frăţilă, Ceauş, Basamac – Coticiu, Nistor ( Nedelcu), Tudor (Moisac), Paşa (Mantu) – Cloşcă (Ghiţă) şi Manolescu. Victoria de duminică duce grupa de juniori “A” a formaţiei din Crâng pe locul trei în clasament, cu 13 puncte.

            Cea mai interesantă partidă a fost cea dedicată juniorilor “B” (n.r. 16 – 17 ani). Răsturnările de situaţie, încrâncenarea, devotamentul şi ambiţia puştilor buzoieni au făcut deliciul cel aproape 400 de spectatori prezenţi în tribunele arenei “Cornel Negoescu”. Grupa de copii a Liceului cu Program Sportiv, antrenată chiar de directorul Cătălin Cighir a fost formaţia mai bună, lucru arătat de rezultatul final al confruntării, dar şi de aspectul jocului. Cighir a reuşit să formeze o formaţie “de muncitori”, în care disciplina este cuvântul de bază, iar punctul forte îl reprezintă unitatea de grup. În antiteză, echipa Gloriei Buzău sau mai bine zis grupa de ‘97 a şcolii private Şoimii Buzău. De când echipa i-a fost cedată tehnicianului Alexandru Stoica, nimeni altul decât fiul fostului antrenor al Gloriei, Ştefan Stoica, puştii buzoieni parcă nu mai sunt aceeaşi care erau sub comanda lui Cristi Lupu. Juniorii buzoieni stau bine în teren, însă îşi “creionează” toate acţiunile ofensive prin Alin Manea, cel mai bun “produs” al entităţii amintite. Manea a avut trei acţiuni în partida cu LPS Buzău. Prima a fost irosită, din a doua a ieşit primul gol al “glorioşilor”, iar a treia a transformat-o în gol, justificând astfel interesul unor grupări precum Manchester City, Liverpool (Anglia) sau Padova (Italia). Partida, angrenantă de fel, cu ocazii la ambele porţi, dar cu un plus pentru trupa lui Cighir, s-a încheiat cu victoria puştilor de la LPS, scor 3 la 2. Golurile gazdelor au fost semnate de Manea şi Bălan, în timp ce pentru LPS au marcat M. Ungureanu o “dublă” şi Danciu (n.r. 11 metri). De menţionat şi numele jucătorilor remarcaţi în duelul de duminică, Ungureanu (n.r. 8 LPS Buzău), M. Ungureanu (n.r. 9 LPS Buzău), Udrea (n.r. 10 LPS Buzău), Danciu (n.r. 7 LPS Buzău), Pană (n.r. 15 LPS Buzău) şi Manea (n.r. 11 Gloria Buzău).

 

            Galerie impresionantă

 

            Micuţii fotbalişti de la Liceul cu Program Sportiv s-au bucurat şi de aportul unor susţinători înfocaţi. În tribunele arenei “Cornel Negoescu” au luat loc un grup de aproximativ 60 de persoane, părinţi şi prieteni ai jucătorilor de la LPS. “Înarmaţi” cu steaguri, trompete şi bannere, suporterii buzoienilor nu au încetat o clipă din scandări. Eforturile celor prezenţi la tribuna a doua nu a rămas nerăsplătite. Fotbaliştii antrenaţi de Cătălin Cighir au învins dramatic cu 3 la 2 şi îşi păstrează fotoliul de lider, la egalitate cu Astra II Ploieşti, cele două grupări fiind singurele neînvinse din serie.

 

 

{loadposition zgalerie102541}