Muzică populară, artă fotografică, muzică camerală şi artă plastică, toate în aceeaşi zi în aula Bibliotecii Judeţene, cu ocazia lansării cărţii „Univers spiritual buzoian vol. 2”. Publicistul Viorel Frâncu a invitat alături de el, miercuri, zeci de reprezentanţi ai culturii buzoiene, majoritate fiind incluşi în paginile volumului lansat.

Evenimentul a debutat cu vernisajul expoziţiei de fotografie „Călătorind prin Europa cu Corul Lyra”, expoziţie realizată de artistul fotograf Ion Tăbăcaru, cel care s-a aflat alături de membrii cunoscutului cor buzoian prin turneul din Ungaria, Austria, Germania şi Franţa. Aşa cum era de aşteptat, pe lângă imaginile expuse, publicul din sală a asistat la un recital al Corului Lyra condus de neobositul Ştefan Stănescu.
„<Univers spiritual buzoian> se află la cel de-al doilea volum, un volum destinat arhitecţilor, artiştilor plastici, actorilor şi muzicienilor din Buzău. Încerc ca prin această lucrare să ofer celor mai tineri un instrument de lucru. În paginile cărţii se regăsesc multe nume ale artei buzoiene, dovadă că aceste meleaguri se pot mândri cu adevărate personalităţi”, a declarat Viorel Frîncu.
Publicistul buzoian a fost susţinut de preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Buzău, Valeriu Şuşnea – cel care a semnat prefaţa cărţii, şi de reprezentantul Centrului de Creaţie Buzău, Lazăr Isvoranu. În faţa publicului a fost chemaţi reprezentanţi ai artei plastice, meşteri populari (Dragoş Potecaşu), interprete de muzică populară (Gabriela Bolocan, Ana-Sorela Mladin, Filoftea Drăghici, Cornelia Ghica, Alexandru Petcu şi Atena Bratosin), evenimentul continuând cu recitalurile formaţiei camerale Syrinx, de la Liceul de Artă, şi ale folkiştilor Nicu Zota şi Dan Manciulea.
{loadposition zgalerie102621}