Handbalul românesc trăieşte performanţa printr-o singură echipă de club, Oltchim Râmnicu Vâlcea.
An de an, acest conglomerat internaţional de valori bazat pe un nucleu românesc şi cu capital autohton încearcă să ajungă în vârful piramidei cluburilor din acest sport, prin cucerirea Ligii Campionilor. Anul acesta, achiziţiile masive făcute în frunte cu antrenorul de top-danezul Jan Vestergaard, par să dea roade, în ciuda zbuciumului la nivel de finanţare a acestui proiect ambiţios.
Handbalul românesc trăieşte performanţa printr-o singură echipă de club, Oltchim Râmnicu Vâlcea.
An de an, acest conglomerat internaţional de valori bazat pe un nucleu românesc şi cu capital autohton încearcă să ajungă în vârful piramidei cluburilor din acest sport, prin cucerirea Ligii Campionilor. Anul acesta, achiziţiile masive făcute în frunte cu antrenorul de top-danezul Jan Vestergaard, par să dea roade, în ciuda zbuciumului la nivel de finanţare a acestui proiect ambiţios.Drept să vă spun, gândul că fetele noastre ar fi putut juca fazele finale ale Ligii Campionilor cu sigla OTV sau DD în direct îmi dă câteodată frisoane, chiar dacă totul a fost o butaforie pentru un film prost despre privatizare şi cu actori privaţi de minte.
Dar, revenind la handbalul de performanţă, trebuie să recunosc că danezul sosit la Vâlcea, pe care l-am privit cu scepticism la început, ştie meserie şi mai ales creează cadrul şi starea necesară pentru performanţă. Având un lot bine echilibrat, cu posturile perfect acoperite de câte minim două jucătoare de valori apropiate, Vestergaard n-a stat degeaba şi a creat legăturile tactice şi cele sufleteşti atât de necesare închegării unei echipe de top.
Şi până acum, Oltchim defilează în campionat unde a adăugat maxim de puncte în cinci etape jucate, dar mai ales în competiţia continentală de elită unde are trei din trei partide câştigate şi este deja calificată în etapa următoare a Ligii. Sigur că greul de-abia începe, sita competiţiei urmând să lase doar marile echipe în fazele următoare, însă jocul vâlcencelor este cel care ne dă încredere şi speranţă că obiectivul cuceririi celui mai preţios trofeu la nivel de cluburi poate fi realizat.
Revenirea în lot a Critinei Neagu şi Paulei Ungureanu sunt alte două atu-uri extrem de importante în perspectiva acestui traseu. Paula rămâne acelaşi portar care dă moral echipei, ultima sa ispravă, de sâmbătă, cu Randers, fiind un exemplu. Teoria din lumea handbalului «când te duce poarta, victoria este pe jumătate rezolvată» a fost valabilă şi în Danemarca atunci când portăriţa noastră şi-a readus în joc coechipierele prin paradele sale.
Cristina Neagu se simte din ce în ce mai bine. Se vede acest lucru prin faptul că cea mai bună jucătoare din lume în 2010 îşi pune din nou braţul şi umărul care o trădase la treabă puţin câte puţin. Inteligenţa sa în joc şi bucuria de a juca sunt trepte care ne încântă pentru că una din puţinele noastre valori străluceşte din nou.
Oltchim merge mai departe şi are timp în următoarele trei teste din grupă şi în următoarele meciuri din campionat să facă corecturile necesare îmbunătăţirii jocului în perspectiva grupelor semifinale ce vor avea loc în 2013. Dar tocmai acest spaţiu tampon sper să fie folosit bine de antrenorul Vestergaard, iar echipa să nu uite că a parcurs doar o primă etapă. Dar până la trofeul cel mult visat mai sunt paşi mulţi. Şi din ce în ce mai grei.
Ştefan ALECSIU este redactor şef adjunct la Radio Româmia Actualităţi