De la începutul acestui an, Poliţia Locală Rm.Sărat a aplicat un număr de 1.472 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 139.755 lei; conform protocolului încheiat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, Poliţia Locală râmniceană va avea acces la bazele de date privind persoanele date în urmărire sau dispărute, la evidenţa informatică a furturilor auto, a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, precum şi la Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.
De la începutul acestui an, Poliţia Locală Rm.Sărat a aplicat un număr de 1.472 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 139.755 lei; conform protocolului încheiat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, Poliţia Locală râmniceană va avea acces la bazele de date privind persoanele date în urmărire sau dispărute, la evidenţa informatică a furturilor auto, a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, precum şi la Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.Personalul Poliţiei Locale Râmnicu Sărat este instruit în cunoaşterea tuturor actelor normative date în competenţă privind atribuţiile legale pe care le are personalul acestei instituţii, conform legislaţiei în vigoare, susţine directorul instituţiei, Emilian Burlacu.
Cu ochii pe şcoli şi pe deşeurile depozitate ilegal
În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2012, Poliţia Locală Râmnicu Sărat s-a axat pe îndeplinirea sarcinilor stabilite prin “Planul de Pază şi Ordine Publică al Municipiului Rm. Sărat” şi a avut ca obiectiv fundamental creşterea siguranţei cetăţeanului, prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi infracţionale, a criminalităţii şi a infracţionalităţii stradale. Totodată, activitatea instituţiei a avut la bază şi „Planul de Organizare în sistem integrat a dispozitivului de ordine şi siguranţă publică la nivelul Municipiului Râmnicu Sărat”.
Potrivit raportului de activitate al Poliţiei Locale a Municipiului Râmnicu Sărat, în perioada sus-amintită, personalul instituţiei a desfăşurat multiple activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale conform competenţelor ce-i revin prin Legea nr. 155/2010 şi Hotărârea de Guvern 1.332/2010, în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii publice şi private, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în toate domeniile pentru care sunt împuterniciţi să acţioneze.
Astfel, în intervalul menţionat, a fost aplicat un număr de 1.472 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 139.755 lei, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2011, când au fost aplicate 1.415 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 156.183,5 lei.
În această perioadă, Poliţia Locală Râmnicu Sărat a supravegheat zonele periferice şi albia râului Râmnic, în vederea stopării depozitării necontrolate a deşeurilor menajere sau a rezidurilor de orice fel, şi a patrulat permanent, atât cu mijloace auto, cât şi pedestru, pe întreaga rază a Municipiului Râmnicu Sărat, supraveghind şi toate unităţile de învăţământ din localitate.
Acces la bazele de date
În luna octombrie 2011, a fost semnat un Protocol de colaborare cu IPJ Buzău, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, privind accesul Poliţiei Locale Râmnicu Sărat la unele baze de date ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cele patru baze de date la care se asigură accesul sunt evidenţa informatizată a persoanelor date în urmărire şi a persoanelor dispărute, evidenţa informatică a furturilor auto, registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, precum şi registrul naţional de evidenţă a persoanelor.
Conform directorului executiv al Poliţiei Locale Râmnicu Sărat, Emilian Burlacu, în această perioadă nu au fost constatate acte grave de indisciplină la nivelul instituţiei, nefiind încălcate prevederile Regulamentului de Ordine Interioară sau cele ale Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.