* “În proiectele fermierilor trebuie să prezentăm datele tehnice ale echipamentelor pe care vor să şi le achiziţioneze”, explică directorul Dumitru Socol
La sfârşitul săptămânii trecute, consultanţii din cadrul Camerei Agricole Judeţene (CAJ) Buzău au fost prezenţi la cea de a 17-a ediţie a Târgului INDAGRA 2012, cunoaşterea celor mai noi produse şi echipamente pentru agricultură, horticultură, viticultură şi zootehnie făcând parte din fişa postului în întocmirea proiectelor pentru fermieri.
* “În proiectele fermierilor trebuie să prezentăm datele tehnice ale echipamentelor pe care vor să şi le achiziţioneze”, explică directorul Dumitru Socol
La sfârşitul săptămânii trecute, consultanţii din cadrul Camerei Agricole Judeţene (CAJ) Buzău au fost prezenţi la cea de a 17-a ediţie a Târgului INDAGRA 2012, cunoaşterea celor mai noi produse şi echipamente pentru agricultură, horticultură, viticultură şi zootehnie făcând parte din fişa postului în întocmirea proiectelor pentru fermieri.
Din experienţa de până acum, mulţi dintre aplicanţii pentru măsurile de dezvoltare susţinute prin programele de dezvoltare pentru care sunt alocate fonduri europene nu au date tehnice despre utilajele sau echipamentele pe care vor să şi le achiziţioneze ori, în aceste condiţii, reprezentanţii instituţiei au considerat că este necesară crearea unei baze de date despre principalii ofertanţi ai momentului de pe această piaţă. Potrivit datelor furnizate de directorul executiv al CAJ Buzău, Dumitru Socol, acesta a fost principalul motiv care i-a determinat să se prezinte la ediţia din acest an a târgului, tot vinerea trecută fiind programată şi sesiunea de comunicări prezentată de Camera Agricolă Judeţeană Caraş Severin privind sprijinul fermierilor din Banatul Montan, proiectele de succes ale colegilor din vestul ţării fiind de un real interes pentru consultanţii buzoieni.
“Noi ne-am deplasat la INDAGRA cu toţi cei 15 consultanţi ai Camerei Agricole Judeţene, atât de la compartimentul de elaborare şi implementare a proiectelor, cât şi cei de la compartimentul fitosanitar, deoarece participarea la astfel de manifestări este una dintre sarcinile de serviciu ale consultanţilor. Practic, scopul nostru este să luăm cunoştinţă de noile tehnologii şi tehnici din agricultură şi să le putem transmite fermierilor, astfel încât să poată face o alegere în momentul întocmirii dosarelor de aplicaţii pentru Măsura 141 de sprijinire a fermelor de semisubzistenţă sau pentru Măsura 112 de instalare a tinerilor fermieri. Intenţia noastră era să organizăm cu fermierii o deplasare cu un autocar, dar fondurile stricte nu ne-au permis acest lucru, cum făceam în anii buni. La acest târg sunt prezentate ultimele modele de tractoare, instalaţii de irigat, motocultoare, utilaje pentru sere şi solarii, iar în momentul întocmirii de proiecte oamenii vor putea alege cele mai bune instalaţii, la preţuri competitive. Văzând trei-patru tipuri de maşini agricole care fac acelaşi lucru, îţi poţi forma o ideea despre ce s-ar preta pentru afacerea respectivă. La fel au procedat şi cei de la compartimentul fitosanitar, deoarece şi în domeniul produselor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor în sectorul vegetal şi al produselor utilizate în dezinsecţii şi deratizări efectuate în instituţii publice, şcoli, cămine de bătrâni apar noutăţi. Ori, adunând pliante care au date de contact şi adrese de site-uri ale producătorilor şi ofertanţilor de pe piaţă, putem să completăm proiectele cu datele tehnice ale produselor, deoarece cei mai mulţi fermieri nu au timp să alerge şi să adune toate aceste date atunci când vor să facă proiecte“, ne-a declarat Dumitru Socol, directorul executiv al CAJ Buzău.
De asemenea, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene Buzău, la eveniment au mai participat ca vizitatori mulţi dintre marii fermieri buzoieni, dar au fost şi câteva firme care s-au numărat printre expozanţi, printre care reprezentanţii Boromir şi producătorii de produse tradiţionale din zona Berca, fiind vorba de producătorii de Cârnaţi de Pleşcoi şi alte specialităţi ale zonei.