* Trupa clujeană a susţinut vineri un concert de zile mari la Buzău
O demonstraţie de virtuozitate muzicală şi o dovadă de cât de important este să nu îţi pierzi plăcerea de a cânta. Aşa ar putea fi descris pe scurt concertul NIGHTLOSERS de vineri de la Buzău.
* Trupa clujeană a susţinut vineri un concert de zile mari la Buzău
O demonstraţie de virtuozitate muzicală şi o dovadă de cât de important este să nu îţi pierzi plăcerea de a cânta. Aşa ar putea fi descris pe scurt concertul NIGHTLOSERS de vineri de la Buzău.
În faţa unei săli nu foarte pline, cei cinci ardeleni au intrat în Cafeneaua Artiştilor cu vreo 40 de minute înainte de ora la care era programat concertul. Departe de imaginea artiştilor de pe MTV după care strigă puştoaicele, cei din formaţie trec aproape neobservaţi printre spectatorii care aşteaptă cuminţi la mese. Liderul trupei, Hanno Hofer, se îndreaptă spre bar şi se pare că nimeni din jur nu îl recunoaşte. Foarte amabil, fără nici cea mai mică fiţă de vedetă, vocalistul îşi ia cu el halba de bere şi ceaşca de expreso şi acceptă să dea un scurt interviu.
Ceea ce a urmat pe scenă este greu de descris în cuvinte. Cei cinci ardeleni de la NIGHTLOSERS au impresionat spectatorii cu un concert în care au combinat blues-ul cu muzica tradiţională românească şi cu parodia. Fascinantă a fost prestaţia lui Jimi Lako, cu ale sale solo-uri de chitară şi vioară, în timp ce colegii lui i-au ţinut isonul: bateristul a evoluat atât ca backingvocals, cât şi ca dansator, iar Hanno Hofer a schimbat câteva ţinute haioase de scenă: cojoc roz de cioban, ochelari supradimensionali, clop de cioban, totul culminând cu o reprezentaţie la washboard – o placă concepută pentru spălatul hainelor.
Reporter: Ai vreo amintire de la Buzău?
Hanno Hofer: Am multe amintiri plăcute de la Buzău, legate de oameni minunaţi…. În vine în minte o întâmplare nostimă petrecută în urmă cu mai mulţi ani. Nu ştiu dacă eram la Top T sau la un alt festival, dar eram cazaţi la hotelul de lângă Casa Tineretului. Curios a fost că atunci când am intrat în cameră am constatat că cearceafurile erau răvăşite, la baie era dezordine… Ne-am dus la recepţie şi am spus că s-a produs probabil o încurcătură, pentru că probabil camera este a altcuiva. „Nu-i, domnule, nicio încurcătură! Nu am avut timp să aranjăm, dar nu a stat oricine acolo, tocmai a plecat domnul Ducu Bertzi”, ne-a spus de la recepţie.
Rep.: De unde vine stilul muzical pe care l-aţi adoptat?
H. H.: Stilul acesta a venit de la sine. Iniţial, noi aveam câteva piese, dar în concert trebuia să cântăm câteva ore, aşa că am început să improvizăm. Improvizaţia naşte tot felul de idei: mai bune, mai proaste.
Rep.: Aţi cântat în 2005 cu Bill Clinton?
H. H.: Am cântat la lansarea cărţii lui Bill Clinton în România. Era vorba să cântăm… Ni s-a spus să fim pregătiţi, că poate urcă pe scenă, dar pentru că a întârziat o oră, nu a mai cântat. Am cântat noi, în timp ce el dădea autografe.
Rep.: Cum merge cu regia?
H.H.: Am făcut un scurt metraj, care încă nu a ieşit. Cod Roşu se numeşte. Şi am mai lucrat la un documentar pentru Institutul de Etnografie şi Folclor, despre fierari… Am filmat chiar şi pe aici prin Munţii Buzăului.
Rep.: Pe când un nou album?
H.H.: E aproape gata. E înregistrat, mai mixăm, masterizăm şi sper ca într-o lună să fie pe piaţă.
{vsig}articole/2012/11/14/night{/vsig}