Valentina Marin, invitată la Favorit TV (foto)

            * Buzoianca a oferit un spectacol muzical şi coregrafic alături de Ansamblul “Spic de grâu”, iar buzoienii o pot urmări diseară de la ora 19.00          

     A venit şi rândul Valentinei Marin să ajungă pe platourile de filmare ale cântăreţei de muzică populară Silvana Rîciu, şi nu s-a prezentat oricum, ci alături de colaboratorii săi din satul unde a petrecut cea mai frumoasă etapă a vieţii, copilăria.

      * Buzoianca a oferit un spectacol muzical şi coregrafic alături de Ansamblul “Spic de grâu”, iar buzoienii o pot urmări diseară de la ora 19.00         

     A venit şi rândul Valentinei Marin să ajungă pe platourile de filmare ale cântăreţei de muzică populară Silvana Rîciu, şi nu s-a prezentat oricum, ci alături de colaboratorii săi din satul unde a petrecut cea mai frumoasă etapă a vieţii, copilăria. „Am primit invitaţia în urma unor filmări făcute cu dansatorii din Mihăileşti, respectiv Ansamblul <Spic de grâu>, lângă balta din localitate. Le-au plăcut cum cântăm, cum ne sincronizăm şi ne-au chemat luni, la filmări. Am cântat trei piese, cele cu care m-am şi lansat, prima a Atenei Bratosin, şi alte două la care m-a ajutat şi mi le-a stilizat domnul Ion Băicuş. Cu dânsul am început şi primele acorduri pe muzică populară şi, alături de el şi de coregraful Gheorghe Petriceanu, lucrăm pe evenimente cu ansamblul <Floarea din câmpie>, cu care sper să revin la televiziunea centrală, ca să ne mândrim şi cu talentele acestei localităţi”, şi-a exprimat dorinţa Valentina Marin.

    

     Întreaga familie, în spatele camerelor

 

            Eleva Liceului de Artă “Margareta Sterian” a stat luni mai toată ziua prin Capitală, aşa că alături de ea a fost, ca de obicei, familia, în formaţie completă. “Ai mei au stat cu mine mai tot timpul, m-au fotografiat, m-au ajutat la schimbat, la machiat, la repetat, a contat mult prezenţa lor şi de fiecare dată ei sunt alături de mine. Tot alături vom vedea şi emisiunea miercuri seară, de la ora 19.00 (n.r.- astăzi)“.

 

 

{vsig}articole/2012/11/14/vali{/vsig}