Reprezentanţii Liceului „Dimitrie Filipescu” au sărbătorit în perioada 8-15 noiembrie Săptămâna Meseriilor. Evenimentul a fost un bun prilej pentru cadrele didactice de specialitate să organizeze evenimente de promovare a meseriilor, cu implicarea agenţilor economici parteneri cu care liceul are semnate protocoale şi contracte de colaborare.

„Printre acţiunile derulate în cadrul acestei săptămâni s-au numărat: consilierea tutorilor (în cazul nostru, diriginţii claselor a IX-a) în vederea oportunităţii continuării studiilor prin învăţământul profesional; informarea elevilor cu privire la condiţiile în care aceştia pot avea acces la învăţământul profesional şi la beneficiile acestei forme de pregătire profesională; întâlniri cu părinţii pentru a le expune oferta şcolii noastre şi, nu în ultimul rând, vizite la agenţii economici parteneri: SC ROTEC SA, SC VAE APCAROM SA, SC BETA SA”, a declarat purtătorul de cuvânt al liceului Iulia-Daniela Preda.
Cele patru calificări profesionale propuse pentru anul şcolar viitor la Liceul „D. Filipescu”: lăcătuş construcţii metalice şi utilaj tehnologic, operator la maşini cu comanda numerică, strungar şi sudor.
{vsig}articole/2012/11/15/meseri{/vsig}