Filiala de Cruce Roşie Buzău a deschis, marţi, o nouă serie de cursuri de instruire în domeniul acordării primului ajutor de bază premedical pentru angajaţii OMV PETROM S.A., firmă care a solicitat aceste cursuri pentru aproximativ 150 de angajaţi. Pregătirea acestora se va desfăşura în mai multe serii, până la sfârşitul anului în curs.

În conformitate cu prevederile art. 11, litera k din Legea 139/1995 modificată şi completată prin Legea nr. 524/2005, Filiala de Cruce Roşie Buzău are, între altele, ca atribuţie „să organizeze cursuri de surori voluntare de Cruce Roşie şi cursuri de prim ajutor, obligatorii, pentru categoriile profesionale expuse riscurilor de accidentare”.
„Menţionam că Filiala de Cruce Roşie Buzău are personalul didactic specializat, cu practică în domeniul urgenţelor medicale. De asemenea, dispune de logistica didactică specifică şi de sală de curs necesare. Tematica de pregătire este în conformitate cu Manualul European de Prim Ajutor”,informează, printr-un comunicat, Filiala de Cruce Roşie Buzău. La finalul cursurilor, participanţii vor primi certificate recunoscute internaţional şi legitimaţii care dovedesc instruirea acestora în domeniul acordării primului ajutor de bază.