Cezar Preda: „Ponta este un plagiator şi un om anti-european care nu mai poate fi premier după 10 decembrie”

         Prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, este convins că nu Victor Ponta va fi cel desemnat de președintele României, Traian Băsescu, pentru a forma noul guvern….

         Prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, este convins că nu Victor Ponta va fi cel desemnat de președintele României, Traian Băsescu, pentru a forma noul guvern de după alegerile din 9 decembrie. Aceasta pentru că noul premier trebuie să fie european, pro-american, un om ce respectă statul de drept, care nu minte, care nu închide unităţile economice şi un om care nu plagiază, calități care nu aparțin domnului Ponta”.

          De altfel, spune liderul democrat-liberal buzoian, Victor Ponta se vede izolat chiar și de către colegii de alianță: „Eu cred că domnul Ponta nu mai are putere să reziste acestei ofensive a domnilor Dragnea, Voiculescu şi Antonescu, şi de aceasta încearcă o apropiere de Traian Băsescu, pentru că este clar că este singur în USL, şi liderii USL ştiu că este un plagiator şi un om anti-european care nu mai poate fi premier după 10 decembrie”, a mai spus deputatul Cezar Preda.

Amănunte în ediția de luni a cotidianului OPINIA.