GTC, pierderi de 19 milioane de euro din vânzarea mall-urilor Galleria

            Dezvoltatorul imobiliar israelian Globe Trade Center (GTC) va pierde 19 milioane de euro prin vânzarea celor trei centre comerciale Galleria din Buzău, Suceava şi Piatra Neamţ. La începutul acestei luni, dezvoltatorul a anunţat că scoate la vânzare cele trei centre şi că a încheiat deja un acord cu un investitor privat internaţional, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 6-7 milioane de euro, termenii finali urmând să fie semnaţi în prima parte a anului viitor. Investiţiile totale în cele trei mall-uri    s-au ridicat la 65 milioane de euro.

            Se pare că tranzacţia se află deja în curs de auditare şi de aprobare, estimându-se că înţelegerea între GTC şi investitorul privat să se finalizeze în primul trimestru al anului viitor.

Mall-ul din Buzău a fost deschis în luna septembrie a anului 2008, este primul centru realizat sub brandul Galleria, fiind construit pe un teren de 2,1 hectare şi având o suprafaţă închiriabilă de 14.000 de metri pătraţi. În anul 2010, dezvoltatorul centrului anunţa extinderea mall-ului din Buzău, însă, din cauza problemelor financiare, aceasta a fost amânată pentru anul 2011. Investiţia, estimată la 7 milioane de euro, urma să includă 4.000 de metri pătraţi de spaţii pentru magazine şi 2.500 de metri pătraţi destinaţi unui cinematograf cu şase săli, dar se pare că parametrii de dezvoltare au fost daţi uitării în favoarea ratelor bancare neplătite.

            După mall-ul din Buzău, GTC a deschis, în primăvara anului 2009, Galleria Suceava, în urma unei investiţii de 25 de milioane de euro. În septembrie 2009 a fost inaugurat şi Galleria Piatra Neamţ, ca urmare a unei investiţii de 20 de milioane de euro. Anut trecut, dezvoltatorul israelian a inaugurat şi mall-ul Galleria din Arad, singurul centru pe care îl va păstra dintre cele patru deţinute în România.

            La sfârşitul anului  2011, cele patru centre comerciale erau evaluate la 84 de milioane de euro, valoarea acestora diminuându-se în primele şase luni cu 12 milioane de euro, la 72 milioane de euro. Mall-urile totalizează 69.000 metri pătraţi, cu o rată de ocupare de 89 la sută.

            La sfârşitul primului semestru, cele trei centre comerciale din Suceava, Buzău şi Piatra Neamţ au fost evaluate la 54 de milioane de euro, în scădere cu 8 la sută faţă de luna decembrie a anului trecut.