Aflat pentru a doua oară în faţa liceenilor de la Colegiul „B. P. Hasdeu”, academicianul Răzvan Theodorescu a susţinut săptămâna trecută o impresionantă conferinţă în amfiteatrul renumitului liceu. Fostul ministru al Culturii a vorbit despre „mentalitatea românească”, subiect tratat cu atâta luciditate şi obiectivitate încât i-a atras până acum critici legate de lipsa de patriotism. În concepţia lui Răzvan Theodorescu, PRUDENŢA, ÎNŢELEPCIUNEA, INDIVIDUALISMUL, TOLERANŢA, SCEPTICISMUL, DISIMULAREA şi OPORTUNISMUL sunt trăsăturile definitorii ale poporului român, pe care academicianul a încercat să le demonstreze prin evenimente istorice concrete.
Aflat pentru a doua oară în faţa liceenilor de la Colegiul „B. P. Hasdeu”, academicianul Răzvan Theodorescu a susţinut săptămâna trecută o impresionantă conferinţă în amfiteatrul renumitului liceu. Fostul ministru al Culturii a vorbit despre „mentalitatea românească”, subiect tratat cu atâta luciditate şi obiectivitate încât i-a atras până acum critici legate de lipsa de patriotism. În concepţia lui Răzvan Theodorescu, PRUDENŢA, ÎNŢELEPCIUNEA, INDIVIDUALISMUL, TOLERANŢA, SCEPTICISMUL, DISIMULAREA şi OPORTUNISMUL sunt trăsăturile definitorii ale poporului român, pe care academicianul a încercat să le demonstreze prin evenimente istorice concrete.
Ca trestia sau ca bradul?
„Eu numesc această mentalitate <mentalitatea tranzacţională a României>. Dimitrie Cantemir, marele Cantemir care a preferat să plece din ţară în vremea în care rivalul său Brâncoveanu se ducea să moară în seraiul lui Ahmed al III-lea, spunea în <Istoria ieroglifică> că e bine să fii ca trestia pe care o îndoaie vântul dar revine la loc, decât să fii ca bradul în care se rupe securea. Dintre popoarele care ne înconjoară, ca bradul au stat sârbii, s-au luptat cu toate imperiile şi nu au obţinut nimic decât adânca reverenţă a întregii lumi; ca bradul au stat polonezii şi şi-au pierdut statul. Ca trestia au stat latinii orientali. Aceşti latini care cu o inteligenţă colectivă puţin obişnuită, venită dintr-o deşteptăciune nativă cultivată au reuşit să se acomodeze, să treacă peste orice şi să rămână acolo unde sunt. Eu consider asta o mare virtute care este şi a României”.
Românii nu au fost uniţi, ci au format o superbă individualitate
„Ce le-a rămas grecilor, sârbilor, croaţilor, ungurilor stăpâniţi de turci? Le rămânea posibilitatea să se răscoale şi au făcut-o mai mult ca noi, au emigrat şi au format marile diaspore: grecii la Veneţa, sârbii la Viena şi, solidari sub semnul bisericii au sprijinit refacerea patriei în secolele XIX, XX. Românii nu au avut nevoie să emigreze pentru că statul se păstra. A fost o migraţie politică în perioada comunistă, însă românii ajunşi în diaspora şi-au adus aminte de un element al mentalului românesc: individualismul. Ei nu au fost uniţi, ci au fost o superbă individualitate latină. Noi suntem singurii latini ortodocşi şi singurii ortodocşi latini din lume. Diaspora românească nu a funcţionat decât la nivel individual, afirmându-se un Palade, Mircea Eliade, un Cioran, dar nu colectivităţi ca atare cum au făcut-o polonezii în America sau Franţa. (…) Românii au iubit acest individualism de nuanţă latină, superb dar care joacă şi feste. De ce nu am acceptat atâta vreme formula colhoznică din răsărit. Până la urmă am acceptat-o sub presiunea armelor, dar nu am avut această tradiţie a asocierii. Dovadă că imediat după Revoluţia din 89, ţăranul a vrut să aibă hectarul lui mic. O psihologie românească, o prostie economică. Cum spuneam în alt context: „cel mai mare duşman al poporului român este poporul român”.
De la traseism politic, la „oportunism luminat”
Traseismul politic este prezent şi în alte ţări, dar nu la modul caragialesc care se practică la noi. A devenit aproape o virtute să treci la cinci partide şi să nu roşeşti nicio clipă. Eşti acceptat de ceilalţi. Poate fi chiar un oportunism luminat care să te împingă la acte considerate imorale. 23 august 1944, ne-a eliberat de fascism fără să ştim ce va urma. Germanii bătrâni şi astăzi îmi spun că noi i-am trădat în 44. Da, dar ne-am salvat. Din punctul ruşilor de vedere ceea ce am făcut noi în 1964 se numeşte un act de înaltă trădare a cauzei lor. Eu am trăit vremurile alea şi vă pot spune că a fost o trădare benefică”.
O statuie pentru Brătianu în fiecare piaţă publică”
„Lucrurile nu sunt în alb şi negru în psihologia popoarelor. Românii sunt în acelaşi timp extrem de atenţi la ceea ce se întâmplă cu ei în plan internaţional. Indiferent de guvernare şi-au negociat din cauza inteligenţei lor, admirabil locul în istorie. Petre Carp spunea că românii au atâta noroc încât nu mai au nevoie de oameni politici. Am citat şi eu asta odată în Parlament şi m-au rugat să nu mai spun asta că … Am întrebat şi eu: <Dar ce ăştia sunt oameni politici?!> Românii au negociat superb la 1914 neutralitatea lor, iar asta s-a datorat celui mai mare om politic pe care l-a dat vreodată acest popor: liberalul Ionel Brătianu. Ar trebui să aibă în toate pieţele României câte o statuie. Negocierea sa împotriva voinţei bătrânului Carol, a lui Petre Carp, ne-a adus Transilvania, Bucovina şi Banatul. A făcut acea Românie Mare. Inteligenţa românească a fost dovedită atunci şi la 5 ianuarie 1859, la Iaşi şi la 24 ianuarie 1859 la Bucureşti. Unii străini au vorbit atunci despre „şmecheria românească”. Chiar şi aşa tot inteligenţă a fost să proclami aceaşi persoană. Nu exista lucrul acesta în cutumele diplomatice ale Europei. În 1914, am făcut-o din nou”.
O semnătură pentru iehovişti ca România să intre în NATO
„Nu trebuie să ne facem vânt cu coada când vorbim despre intrarea în marile structuri internaţionale. Am participat direct prin funcţia mea de ministru al Culturii şi Cultelor la admiterea în NATO. De ce? Pentru că nu economia, nu relaţiile externe, nu armata interesau, ci la Washington un singur lucru era important: <the religious denomination>, adică cultele. Îi interesau cum stau evreii, greco-catolicii, iehoviştii… A trebuit să le dau iehoviştilor semnătura (n.r. – au fost recunoscuţi drept cult religios) pentru că în turnul de observaţie de la Washington, dintre cei cinci sau opt membri era un iehovist care se putea opune la intrarea <intoleranţei> Românii în NATO. Noi nu am intrat în NATO ca ungurii, ca polonezii, ca cehii pe covorul roşu, aplaudaţi. Noi am intrat înghesuiţi. <Hai şi voi chiar dacă aveţi nu ştiu câte probleme!>. În Uniunea Europeană nu am intrat pe covorul roşu, ci pe fereastră, împinşi de la spate. Dar suntem IN, nu suntem OUT. Că nu ştim noi să ne comportăm în acest club şi scuipăm în mâncare este altceva. Polonia absoarbe miliarde, iar România nu o face şi nu pentru că nu suntem inteligenţi. În limba română există cuvântul „mită” pomenit deja într-o cronică brâncovenească. Este un cuvânt românesc care face parte din fiinţa genetică a poporului ăsta”.
„…dar suntem o naţie inconfundabilă”
„Poate nu am fost simpatic în ceea ce am spus, dar să ştiţi că îmi iubesc cu ardoare ţara. Nu aş pleca nicicând. Am avut trei ani în care am legat fiare ca necalificat, dat afară din Universitate şi nu m-am gândit să plec. Mai târziu am fost scos din Învăţământ nu mi-a trecut prin cap să plec. Pe 22 decembrie îi telefonam soţiei din locuinţa lui Ceauşescu, dintre revoluţionari şi îi spuneam că nu plecăm din ţară cum îşi doreau cei mai mulţi. Încerc să arăt de ce toţi ne dau la o parte pentru defectele noastre. Dar defectele noastre sunt rezultatul istoriei. Aşa suntem clădiţi, dar suntem incontestabil o naţie inconfundabilă cu binele şi cu răul. Dacă veţi rămâne aici sau veţi pleca trebuie să ştiţi că mentalul românesc este complex, suntem purtătorii unei mentalităţi unice şi că lumea e făcută din culori nu doar din alb şi negru”.