* O altă companie buzoiană, Grup Romet, este singura, la nivel naţional, care acordă încredere industriei româneşti
Două dintre marile societăţi ce activează pe piaţa buzoiană au fost incluse în acest an în Top 100 cele mai valoroase companii din România. Cu toate că ocupă poziţiile 90 şi 92, Agrana România şi Ursus Breweries sunt firmele care au reuşit să depăşească criza financiară cu câştiguri oarecum modeste faţă de anii anteriori, regăsindu-se în cea de-a şaptea ediţie a anuarului realizat de ziarul Financiar.
* O altă companie buzoiană, Grup Romet, este singura, la nivel naţional, care acordă încredere industriei româneşti
Două dintre marile societăţi ce activează pe piaţa buzoiană au fost incluse în acest an în Top 100 cele mai valoroase companii din România. Cu toate că ocupă poziţiile 90 şi 92, Agrana România şi Ursus Breweries sunt firmele care au reuşit să depăşească criza financiară cu câştiguri oarecum modeste faţă de anii anteriori, regăsindu-se în cea de-a şaptea ediţie a anuarului realizat de ziarul Financiar.
Astfel, Agrana România, cel mai mare producător de zahăr de pe piaţa locală, este evaluată la 131 de milioane de lei. Totodată, acesta este primul an în care producătorul buzoian face parte din topul celor mai valoroase companii. Potrivit anuarului, Agrana a intrat în top după ce valoarea companiei a crescut într-un singur an mai mult de două ori, aceasta fiind şi una dintre cele mai dinamice evoluţii din top.
Compania a încheiat anul 2011 cu un profit de 20,1 milioane de euro, după ce în precedenţii doi ani aceasta a avut pierderi cumulate de cinci milioane de euro. În intervalul 2010 – 2011, cifra de afaceri a Agrana a înregistrat o creştere de aproape 50 la sută, ajungând la pragul de 220 de milioane de euro. Acest avans vine în contextul în care preţul unui kilogram de zahăr a crescut semnificativ în ultima perioadă.
Agrana deţine fabrici în Buzău, Roman şi Ţăndărei, anul trecut compania procesând în cadrul acestora 180.000 de tone de zahăr brut şi 241.000 de tone de sfeclă de zahăr, vânzările acesteia fiind concentrate în proporţie de 81 la sută pe piaţa internă. 90 la sută din acţiunile companiei româneşti sunt deţinute de Agrana Zucker şi 10 la sută de alţi acţionari.
Ursus Breweries este cea de-a doua companie din top, aflată pe poziţia 92, care deţine o fabrică şi la Buzău. Anul acesta a fost unul de recuperare pentru companie, după o lungă perioadă de scăderi, în condiţiile în care în intervalul aprilie – septembrie a raportat un avans de 25 la sută, creşterea fiind reprezentată de brand-ul mai ieftin Ciucaş.
Ursus a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 261 de milioane de euro şi pierderi de 13,6 milioane de euro, fiind cel mai mare producător local de bere după cifra de afaceri a anului precedent. Ursus Breweries este parte a grupului SABMiller, unul dintre cei mai mari producători de bere din lume. Mărcile Ursus Breweries sunt Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Stejar, Azuga, Redd’s, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Miller şi Pilsner Urquell.
De altfel, în topul celor mai valoroase companii din 2011, Ursus Breweries ocupă poziţia 44, cu o valoare de 317 milioane de euro, în acest an valoarea companiei scăzând la 129 de milioane de euro.
Se pare că criza financiară şi-a pus amprenta asupra businessurilor considerate „perle” ale economiei româneşti, motiv pentru care cele mai valoroase 100 de companii locale însumează în prezent 48 de miliarde de euro, faţă de 75 de miliarde de euro, cât era valoarea acestora la prima ediţie a anuarului, lansat în noiembrie 2006.
Topul din acest an a fost realizat pe baza rezultatelor financiare din 2011 în cazul companiilor necotate şi pe baza capitalizării bursiere a companiilor listate la data de 30 septembrie 2012. Cu toate că nu se întrevede o îmbunătăţire a situaţiei economice, 60 dintre cele mai valoroase companii au fost evaluate în creştere faţă de anul anterior.
Grup Romet, premiu special „Încredere în industria românească”
Ca în fiecare an, Ziarul Financiar a organizat o Gală în care au fost oferite 15 premii, zece trofee mergând la primele zece companii din clasamentul realizat de ZF şi Capital Partners. Cinci premii speciale au fost acordate pentru cel mai mare retailer român, cea mai mare creştere a valorii, cea mai mare investiţie într-o capacitate de producţie, cel mai valoros comerciant auto şi pentru încredere în industria românească.
Astfel, pe primul loc în top se regăseşte OMV Petrom, urmat de Romgaz, Orange, Vodafone, Fondul Proprietatea, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, BRD, BCR şi Automobile Dacia.
Premiul special pentru cel mai „Cel mai mare retailer român” a mers către Dedeman, „Compania cu cea mai mare creştere a valorii” către Lidl România.
„Compania cu cea mai mare investiţie în capacitatea de producţie” către Ford România, premiul „Cel mai valoros comerciant auto” a fost obţinut de Porsche Romania, iar premiul special „Încredere în industria românească” a fost primit de Grup Romet SA Buzău.