Cum lipsa medicilor este una acută, iar unitatea medicală este înglodată în datorii, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a propus modificarea nivelului unor posturi de medici în statul de funcţii a unităţii sanitare, iar consilierii judeţeni şi-au dat ieri acordul. Astfel, un post de medic specialist se transformă în medic rezident ultimul an pentru specialităţile Cardiologie, Radiologie şi UPU-SMURD. Aceste posturi urmează să fie scoase la concurs în perioada următoare.
Cum lipsa medicilor este una acută, iar unitatea medicală este înglodată în datorii, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a propus modificarea nivelului unor posturi de medici în statul de funcţii a unităţii sanitare, iar consilierii judeţeni şi-au dat ieri acordul. Astfel, un post de medic specialist se transformă în medic rezident ultimul an pentru specialităţile Cardiologie, Radiologie şi UPU-SMURD. Aceste posturi urmează să fie scoase la concurs în perioada următoare.De asemenea, un post ocupat de medic specialist s-a transformat în medic primar specialitatea “Anatomie patologică”. Transformarea a fost necesară ca urmare a promovării după examenul de primariat. Tot ieri, consilierii judeţeni buzoieni au fost de acord ca, în vederea iniţierii procedurilor de concurs de recrutare – personal medico-sanitar, să fie transformate trei posturi de asistent medical şi unul de asistent medical principal în asistent medical debutant, iar pentru alţi nouă asistenţi medicali şi 12 moaşe care au absolvit studii superioare s-a aprobat promovarea la gradul principal. De asemenea, a fost aprobată transformarea a trei posturi vacante de infirmieră şi a unuia de autopsier, în infirmieră debutant, respectiv, autopsier debutant, în vederea iniţierii procedurii de concurs de recrutare – personal auxiliar sanitar. Totodată, pentru promovarea după stagiul de debutant, două posturi de statistician medical debutant s-au transformat în statistician medical, un post de auditor gradul II s-a transformat în auditor gradul I, iar patru posturi de statistician medical s-au transformat în statistician medical principal.