Candidatul Alianţei România Dreptă în Colegiul 7 – Camera Deputaţilor, deputatul Cezar Preda, a declarat că, în momentul de faţă, campania electorală se desfăşoară în limite legale; el a mulţumit Poliţiei pentru modul în care a înţeles mesajul său şi pentru modul în care veghează pentru preîntâmpinarea unor noi incidente precum cel de acum o săptămână, de la Mărăcineni. „Lucrurile sunt normale din punctul de vedere al desfăşurării campaniei electorale, nu s-au mai întâmplat incidente după acel incident nefericit de la Mărăcineni, eu mulţumesc Poliţiei, care a fost receptivă la mesajul meu şi supraveghează desfăşurarea în bune condiţii a acestei campanii”, a spus Cezar Preda.

El a mai remarcat faptul că, şi în această campanie, contracandidaţii săi preferă să arunce în spaţiul public „ciorbe reîncălzite”, subiecte pe care le-au mai folosit şi în campaniile electorale precedente: „O campanie electorală presărată, aţi văzut, cu ciorbe reîncălzite, cu teme care mai de care mai sofisticate, cu prezentarea candidaţilor în diferite forme, dar, până la urmă, este normal, buzoienilor nu li se modifică opţiunile de vot atunci când te apuci să spui nişte prostii despre contracandidaţi. Eu nu am de gând să spun prostii despre contracandidaţi, pentru că buzoienii îi ştiu pe fiecare dintre ei, iar eu sunt un politician vechi, am opt ani de mandat şi nu trebuie să mă prezinte cineva altfel decât sunt. Mă ştie lumea cum sunt, şi cu bunele şi cu relele mele (…) Ce ar însemna să spun şi eu acum că, am înţeles că contracandidatul meu are certificat de revoluţionar, că a împuşcat şi el pe cineva prin Palatul Comunal. Să fac şi eu o emisiune. Şi? Dacă fac o emisiune ce se întâmplă? Cetăţeanul vede sau nu vede ce s-a întâmplat acolo”, a mai declarat liderul democrat-liberal buzoian.
„Până acum numai ai mei au dat cu subsemnatul la Poliţie”
Deputatul Cezar Preda a mai vorbit şi despre întâlnirile cu alegătorii în cadrul unor mese ferite de candidaţi: „Aţi văzut că, înainte, când era legea mai permisivă, făceam întâlniri cu oamenii, mă întâlneam cu 200 de oameni, am vrut să fac una cu 300 de oameni, mi-au trimis Poliţia, declaraţii, i-au chemat să declare cine este, cum este… Ei, în schimb, se furişează în fiecare seară şi bagă oamenii tiptil prin spate pe la Grant, le dau să mănânce şi pleacă. Să le dea pe faţă, pentru că eu nu o să-i reclam niciodată, nu mă deranjează; sau le este frică de Poliţie, să le fie frică! Oamenii trebuie respectaţi, trebuie băgaţi pe uşa din faţă dacă vrei să le faci ceva, aşa îi bagi prin spate, prin bucătărie, săracii, să mănânce… Oamenii trebuie respectaţi, mie mi-e drag să mă întâlnesc cu oamenii şi nu am să acuz niciodată un contracandidat că se întâlneşte cu oamenii. Cum să îi acuz eu că le dau să mănânce? Dacă legea permitea, nu aveam nimic împotrivă, şi eu aş fi făcut douăzeci! Nu mai fac, iar ei se duc la Procuratură, până acum numai ai mei au dat cu subsemnatul la Poliţie, de la începutul campaniei… Dar le spun tuturor, să accepte orice invitaţie, pentru că este bine să audă ce le spun candidaţii. Deşi, cei care au fost acolo spun că nu vine niciun candidat, îi bagă, le dau să mănânce şi pleacă, nu se vorbeşte electoral, nu au însemne electorale… Este o chestie şi aceasta. Să le dea Dumnezeu sănătate!”, a mai declarat candidatul Alianţei România Dreptă în Colegiul 7 – Camera Deputaţilor, deputatul Cezar Preda.