Buzoienii, credite mai mari în valută în luna octombrie

     Valoarea creditelor în lei ale buzoienilor au înregistrat noi scăderi în luna octombrie. Astfel că, dacă după cinci luni de creşteri consecutive, valoarea creditelor în lei s-a diminuat în august, de la 1.403,2 milioane de lei la 1.396 milioane de lei, în luna iulie a fost înregistrată cea mai mare valoare din anul 2012, iar în luna septembrie valoarea împrumuturilor în lei a înregistrat o majorare de 6,6 milioane de lei, iată că în cea de-a zecea lună din an, creditele în lei s-au diminuat din nou.

     Valoarea creditelor în lei ale buzoienilor au înregistrat noi scăderi în luna octombrie. Astfel că, dacă după cinci luni de creşteri consecutive, valoarea creditelor în lei s-a diminuat în august, de la 1.403,2 milioane de lei la 1.396 milioane de lei, în luna iulie a fost înregistrată cea mai mare valoare din anul 2012, iar în luna septembrie valoarea împrumuturilor în lei a înregistrat o majorare de 6,6 milioane de lei, iată că în cea de-a zecea lună din an, creditele în lei s-au diminuat din nou.În acest sens, valoarea creditelor în lei a scăzut cu 10,2 milioane de lei, de la 1.402,6 milioane de lei în septembrie, la 1.392,4 milioane de lei în octombrie. Din valoarea totală a acestora, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, 1.250 de milioane de lei reprezintă credite curente şi 142,4 milioane de lei credite restante.

     Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011, valoarea creditelor în lei a crescut cu 72,5 milioane de lei. În ceea ce priveşte structura creditelor în lei, în cea de-a zecea lună din an împrumuturile contractate de agenţii economici au fost mai mari decât cele ale populaţiei, respectiv 684,2 milioane de lei, faţă de 653,4 milioane de lei, restul de 54,9  milioane de lei fiind contractate de alte entităţi. În acest sens, din valoarea împrumutată de buzoieni luna trecută, 492 milioane de lei reprezintă credite pentru consum, 33,6 milioane de lei credite pentru locuinţe, în timp ce 120 de milioane de lei au fost utilizate pentru alte scopuri.  Comparativ cu aceeaşi lună din 2011, creditele agenţilor economici s-au majorat cu 73,4 milioane de lei, iar cele ale populaţiei s-au diminuat cu 37 de milioane de lei.

     În ceea ce priveşte creditele în valută ale buzoienilor, exprimate în lei, acestea au crescut cu 13,9 milioane de lei, de la 1.689,6 milioane de lei în septembrie la 1.703,5 milioane de lei în octombrie 2012. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea creditelor în monedă internaţională a crescut surprinzător de mult, cu 105,6 milioane de lei. Din valoarea contractată în octombrie însă, 1.569,8 milioane de lei reprezintă credite curente, iar 133,7 milioane de lei credite restante. Din întreaga valoare, 1.053,3 milioane de lei au fost împrumutate de agenţii economici, iar 650 de milioane de lei de populaţie, din care 323,1 milioane de lei au fost pentru consum, alte 323,1 milioane de lei credite pentru locuinţe, 1,6 milioane de lei pentru alte scopuri şi 0,2 milioane de lei au fost împrumutate de alte entităţi. 

            

Depozitele în lei, în scădere

 

            În ceea ce priveşte depozitele pe termen şi depozitele rambursabile după notificare ale buzoienilor, realizate în lei, acestea au scăzut în octombrie cu 45,8 milioane de lei comparativ cu luna precedentă, ajungând la 1.271,1 milioane de lei, din care 180,8 milioane de lei depozite ale agenţilor economici, 1.072,9 milioane de lei depozite ale populaţiei şi 18,9 milioane de lei ale altor persoane. Comparativ cu octombrie 2011, acestea au crescut cu 158,2 milioane de lei.

            Depozitele pe termen şi depozitele rambursabile după notificare, în valută, au totalizat în luna octombrie 385 de milioane de lei (exprimate în monedă naţională), din care 71,7 milioane de lei constituiau depozite ale agenţilor economici, 301,6 milioane de lei depozite ale buzoienilor şi 11,6 milioane de lei pentru alte depozite.

            Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea depozitelor în monedă străină s-a majorat cu 95,8  de milioane de lei.

 

Valoarea creditelor în lei şi valută – 2012