Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, candidatul Alianţei România Dreaptă în Colegiul 7 – Camera Deputaţilor, caracterizează campania electorală din colegiul său drept una „josnică”, datorită implicării lumii interlope în favoarea contracandidatului său din partea Uniunii Social Liberale:
Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, candidatul Alianţei România Dreaptă în Colegiul 7 – Camera Deputaţilor, caracterizează campania electorală din colegiul său drept una „josnică”, datorită implicării lumii interlope în favoarea contracandidatului său din partea Uniunii Social Liberale: „Campania electorală pe Colegiul 7, unde candidez, este una dintre cele mai josnice campanii din ţară ale Uniunii Social Liberale. Bănuiam acest lucru, pentru că este campania care a adunat cei mai mulţi interlopi – cred că aproape pe toţi – din Buzău, puşi în slujba contracandidatului de la Uniunea Social Liberală. Istoria contracandidatului meu o ştiu buzoienii, o ştiu oamenii care au stat împreună cu el, nu trebuie să o fac eu şi nu trebuie să o spun eu. Dar ceea ce este grav pentru buzoieni – şi pentru dumneavoastră, ziariştii – este că după 10 decembrie toţi vor avea mari probleme cu aceşti interlopi, pentru că ei acţionează la comandă politică; de la proxeneţi, cămătari, case de amanet, tot ce mişcă în jurul acestor afaceri ilegale, penali, condamnaţi pentru evaziune, pentru trafic de persoane, pentru deturnare de fonduri, toţi s-au adunat sub sigla USL în Colegiul 7. De la începutul campaniei, ne urmăresc pas cu pas, au maşini înmatriculate în Bulgaria care stau şi urmăresc fiecare om, fiecare participant la campanie din partea Alianţei România Dreaptă. Nu mai departe aseară, în faţa casei mele era o maşină cu număr de Bulgaria, mov închis, care a staţionat acolo timp de o oră. I-am luat toate datele de identificare, cunosc şi personajul, care este deja condamnat penal, şi cum îl cheamă şi păpuşarul care îl manevrează. Aştept însă investigaţiile organelor statului pentru a vi le face ei publice”, a declarat, vineri, Cezar Preda, pe parcursul unei conferinţe de presă.
„Asta ne aşteaptă pe toţi, o Poliţie servilă, făcută preş în faţa agresiunii USL”
Cu aceeaşi ocazie, candidatul Alianţei România Dreaptă în Colegiul 7 – Camera Deputaţilor, a acuzat Poliţia de implicare făţişă, alături de personaje din lumea interlopă, în campania electorală în favoarea candidatului USL în acest colegiu: „Dar ce să aşteptaţi de la Poliţia Buzău sau de la Poliţia Locală? Poliţia Locală este pusă total în sprijinul contracandidatului, al cărei şef a fost până a început campania şi este. Au avut bâte în maşină la Mărăcineni poliţiştii locali, Poliţia nu a găsit bâtele. Astăzi (vineri, n.r.) aţi primit voi, din greşeală, toată presa, un sms intern al IPJ, care dădea în consemn o maşină din staff-ul nostru, o Skoda Octavia, <autori agresiune pe raza comunei Mărăcineni>. Adică sunase domnul Enciu, unul care se ocupă cu top-modelele la Poliţie şi ei s-au pus rapid în slujba lui. Toate semnalele nostre la 112 cu privire la aceste urmăriri de maşini şi lucruri care se întâmplă ilegal, au rămas fără ecou; dar aici, imediat Poliţia a început să dea maşinile în consemn.
Dragi buzoieni, asta ne aşteaptă pe toţi, o Poliţie servilă, făcută preş în faţa agresiunii USL. Nu aş dori să trăiţi ce am trăit acum 12 ani, când toată Poliţia era preş în faţa PDSR şi făcea orice i se cerea numai să-şi păstreze privilegiile. Dacă Poliţia fraternizează cu interlopii Buzăului, Buzăul nu are viitor. Eu cred că trebuie să înceteze acest lucru şi Poliţia să fie echidistantă. Voi anunţa pe şeful Poliţiei în mod oficial, sub semnătura mea, de ceea ce se întâmplă la Buzău. Aduceţi-vă aminte că Poliţia Naţională a mai reacţionat o dată la aceste chestiuni, la referendum; eu cred că va acţiona şi acum, pentru că este inadmisibil ce se întâmplă în Buzău, când poliţiştii îşi dau mâna cu interlopii şi cu politicienii Uniunii Social Liberale.
Mi-au luat tinerii din oraş, tineri de 17-18 ani, şi i-au dus la Poliţie. Aveau în sacoşe exact ce scrie în lege, dar au vrut să-i ţină trei ore la Poliţie, până s-au supărat şi părinţii, care ştiau ce făceau copiii lor, copii civilizaţi, copii curaţi. Pur şi simplu aşa au vrut Poliţia Locală şi Poliţia. Asta oferă tineretului Poliţia Buzău, îi sperie!
Eu cred că o campanie fără argumente şi cu acel strigăt al interlopilor – ştiţi cum spune românul <Hoţul strigă Hoţii> – că noi, o mână de oameni care facem de drag ceea ce facem, îi deranjăm pe aceşti monstruoşi adversari politici”, a mai spus deputatul Cezar Preda.
Cum s-a dat de gol Poliţia
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău a trimis, din greşeală, vineri, la ora 12,16, mesaje-text către toţi ziariştii acreditaţi cu următorul conţinut: „aveţi în atenţie auto Skoda Octavia cu nr. B……, autori agresiune pe raza Com. Mărăcineni”. 25 de minute mai târziu, Poliţia comunica ziariştilor, pe aceeaşi cale, „datele de identificare ale auto transmis (sic!) anterior erau de uz intern şi s-au comunicat din eroare către dvs”. După cum este de lesne de înţeles, poliţiştii primiseră ordin să scaneze mişcările unui autoturism implicat în campania Alianţei România Dreaptă, o acţiune clară de poliţie politică.