Un altfel de Caragiale. Regizorul şi dramaturgul Ştefanis Lupu le propune buzoienilor o abordare nouă a celebrei piese „O noapte furtunoasă”, spectacolul fiind realizat cu susţinerea canalului documentar Viasat HISTORY.
Un altfel de Caragiale. Regizorul şi dramaturgul Ştefanis Lupu le propune buzoienilor o abordare nouă a celebrei piese „O noapte furtunoasă”, spectacolul fiind realizat cu susţinerea canalului documentar Viasat HISTORY.
Este vorba despre o adaptare care se vrea o premieră în teatrul românesc, noutatea absolută fiind aceea că partiturile personajelor sunt inversate: personajele feminine devin masculine şi invers. Astfel, Rică Venturiano devine acum Rita Venturiano, un personaj plin de aplomb şi tupeu – aparent – punând sub semnul întrebării convenţionala supremaţie masculină în relaţia tradiţională bărbat-femeie. Şi Chiriac este supus transformării, devenind Chira, dând un nou sens transcenderii relaţiilor sentimentale şi o forţă specială personajului. Veta devine Vily, bărbatul care aparent “consimte la onoarea de familistă” a consoartei sale, dar, în fapt, are grijă doar de propriile plăceri.
Practic, niciun personaj nu scapă metamorfozei prin care se oferă spectatorului un nou univers social, dar care păstrează perfect comicul în sine, menţinând treaz interesul publicului pe toată durata reprezentaţiei pentru că, prin actul modernizării piesei lui Caragiale, spectatorii devin parte din derularea jocului scenic al actorilor.
„Femeia e la putere”
„Pentru noi, actorii, rolurile din piesa <O noapte furtunoasă – viceversa> au însemnat o provocare: aceea de a aduce în faţa publicului nişte partituri intrate în repertoriul – şi poate chiar în patrimoniul – naţional într-o cu totul altă <voce> şi de a face asta într-o manieră credibilă şi pe care publicul să o aprecieze”, spune actorul Cristi Martin, cel care joacă rolul Vily – adica Veta. „În plus, montarea aceasta este o reactualizare în tuşe şi mai puternice a intrigii tradiţionale, fiindcă, de data aceasta, femeia e la putere”, glumeşte Cristi Martin.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Mihaela Coveşeanu, Cristian Martin, Iulian Ilinca, Veronica Popescu, Alexandra Timofte, Claudia Croitoru, Smaranda Găbudeanu. Piesa depăşeşte simpla modificare de mentalitate a personajelor caragialene, iar intriga are ca fundal elemente contemporane de viaţă socială: personajele sunt în pas cu moda prezentului, atât sub aspect vestimentar şi de limbaj, cât şi sub aspectul tehnologiei, ele având la îndemână laptopul şi telefonul mobil. Piesa reflectă toate implicaţiile sociale şi morale impuse de evoluţia ireversibilă a societăţii româneşti actuale şi, în acelaşi timp, reuşeşte să păstreze intacte valoarea şi actualitatea textului dramatic al lui Caragiale, eternul uman aşa cum a fost surprins de autor.
Spectacolul „O noapte furtunoasă – Viceversa” se joacă vineri, de la ora 19.00, la sala Consiliului Judeţean.