Ei i-au minţit pe buzoieni!

                În această dimineaţă, cei 13 deputaţi şi senatori aleşi în Circumscripţia Electorală 10 Buzău vor primi, în cadru festiv, din partea reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană, certificatele doveditoare ale calităţii de parlamentar.

             În această dimineaţă, cei 13 deputaţi şi senatori aleşi în Circumscripţia Electorală 10 Buzău vor primi, în cadru festiv, din partea reprezentanţilor Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană, certificatele doveditoare ale calităţii de parlamentar.

        Dintre cei 13, zece sunt parlamentarii aleşi, cu scoruri de peste 50 la sută, pe listele Uniunii Social Liberale, cei care, până în urmă cu o săptămână, promiteau buzoienilor lapte şi miere, totul sub sloganul „reparării nedreptăţilor săvârşite împotriva românilor de regimul Băsescu – PDL”. Salarii mărite, pensii reîntregite, mai pe scurt o viaţă mai bună pentru toţi românii, au fost promisiunile pe care proaspăt aleşii deputaţi USL Marcel Ciolacu, Marian Ghiveciu, George Scutaru, Titi Holban, Eugen Nicolicea, Erland Cocei, Adrian Mocanu, şi senatorii Victor Mocanu, Eugen Teodorovici şi Doina Tudor le-au făcut, minţind fără să clipească, buzoienilor.

                Iată, însă, că minciuna are picioare scurte şi, astăzi, în ziua în care-şi vor prelua certificatele doveditoare ale alegerii lor ca parlamentari, cei zece vor apărea în faţa buzoienilor care, precum toţi românii au aflat că după numai trei zile de la câştigarea alegerilor, guvernul socialist pune şaua pe români. Astfel, miercuri, guvernul condus de liderul Partidului Social Democrat, Victor Ponta, cel care pretinde acum o nouă nominalizare ca prim-ministru, a decis majorarea taxelor şi impozitele locale cu 16 procente. Adică, o familie care plătea un impozit pe apartament, până acum, de 150 lei, la anul va scoate din buzunar cu 24 lei mai mult, iar impozitul, de 45 lei, pentru o Dacia Logan, se va mări cu 7,2 lei, mai precis, un gol în bugetul familiei de 31 lei.  În ciuda minciunilor pe care inclusiv premierul le toarnă pe toate canalele de televiziune aservite, adevărul este unul: această măsură nu este facultativă pentru nicio autoritate locală ori judeţeană, este obligatorie, procentul de 16,05 la sută fiind indexarea cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani a acestor impozite locale.

                Şi bugetarii, care au votat masiv cu Uniunea Social Liberală, înghiţind pe nemestecate promisiunile alianţei socialiste, vor primi un cadou amar de sărbători: cuantumul brut al salariilor de bază ale bugetarilor va fi menţinut în 2013 la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2012. De asemenea, în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 indemnizaţiile privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, drepturile privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, indemnizaţiile privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, precum şi indemnizaţia pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România şi cuantumul indemnizaţiei preşedintelui Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

                Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă aprobat, tot miercuri, nici în anul 2013 nu se vor acorda premii sau prime de vacanţă, tichete de masă sau tichete-cadou. Totodată, munca suplimentară, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbătorile legale se vor compensa, ca şi până acum, doar cu timp liber corespunzător, nu şi cu bani. Şi în anul următor vor fi sistate indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu sau la trecerea în rezervă. În plus, posturile de la instituţiile şi autorităţile publice vor fi blocate în continuare, până la 1 ianuarie 2014.