Un tânăr din localitatea buzoiană Zilișteanca a fost audiat, vineri, de polițiști, fiind considerat suspect de uciderea unchiului său, mobilul crimei fiind, se pare, banii pe care…
Un tânăr din localitatea buzoiană Zilișteanca a fost audiat, vineri, de polițiști, fiind considerat suspect de uciderea unchiului său, mobilul crimei fiind, se pare, banii pe care victima îi primise de la poștașul care îi adusese pensia.
Trupul lui Gheorghe Lazăr a fost găsit în această dpă-amiază zăcând fără viață în propria locuință, la prima vedere părând că bătrânul doarme, fiind așezat cu fața în sus în pat și cu plapuma trasă peste el. Rudele care l-au găsit au obsercat însă că omul era mort și prezenta multiple semne de violență mai ales la nivelul capului, așa că au anunțat poliția.
Din primele verificări s-a stabilit că principalul suspect este Aurel Bute, nepotul victimei care locuia în casa învecinată. Se pare că acesta a aflat că unchiul său luase pensia și a mers, joi noapte, acasă la acesta, pentru a-i cere bani, ocazie cu care între cei doi a avut loc o altercație în urma căreia acesta l-a lovit pe bătrân până când l-a lăsat fără suflare.
Mai multe amănunte în ziarul de luni.