S-a încheiat cea mai importantă conferinţă dedicată dezvoltării fotbalului

            Săptămână trecută, la Amsterdam a avut loc cea mai importantă conferinţă dedicată dezvoltării fotbalului la nivel internaţional, The International Football Development. Singurul român invitat la acest eveniment a fost Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, dar şi al European Minifootball Federation.

           Săptămână trecută, la Amsterdam a avut loc cea mai importantă conferinţă dedicată dezvoltării fotbalului la nivel internaţional, The International Football Development. Singurul român invitat la acest eveniment a fost Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, dar şi al European Minifootball Federation.Răzvan Burleanu a vorbit despre dezvoltarea minifotbalului în Europa, caracteristicile acestui sport, dar şi despre beneficiile practicării minifotbalului. Astfel, în numai jumătate de an de activitate federaţia europeană de profil numără 24 de ţări membre şi peste 600.000 de practicanţi, numărul acestora crescând în fiecare lună, datorită faptului că ”prin minifotbal jocul este dat înapoi jucătorilor”, după cum declară chiar Răzvan Burleanu. Dezvoltarea minifotbalului nu ar fi fost posibilă fără anumite caracteristici care fac acest sport să fie mai mult decât fermecător. Mai multe atingeri ale mingii, mai multe pase, mai multe oportunităţi ofensive şi defensive, implicarea tuturor jucătorilor prin faptul că numărul schimbărilor este nelimitat, dezvoltarea capacităţii de luare a deciziilor, confruntarea cu situaţii impredictibile şi distracţia sunt elemente esenţiale ale jocului de minifotbal. Totodată, minifotbalul, conform ultimelor cercetări realizate de prof. Peter Krustrup de la Universitatea din Copenhaga, are un rol deosebit de important în creşterea capacităţii aerobice şi un impact pozitiv asupra sistemului cardiovascular. Practicarea minifotbalului contribuie la reducerea impactului obezităţii, diabetului, osteoporozei şi cancerului de colon. Totodată, integrarea socială, conectarea diferitelor comunităţi, dar şi starea de bine a jucătorilor prin motivaţia de sine reprezintă tot atâtea elemente ştiinţifice care fac din jocul de minifotbal un sport atât de iubit atât în ţara noastră, cât şi în întreaga Europă. La acest eveniment au mai conferenţiat reprezentanţi ai FIFA şi UEFA, dar şi ai federaţiilor naţionale de fotbal din Olanda, Anglia, Danemarca sau Norvegia, sau chiar Gerard Houllier, fostul manager al PSG, FC Liverpool, Olympique Lyonnais şi Aston Villa, precum şi Todd Beane, directorul şcolii de fotbal Johan Cruyff care a împărtăşit susţinerea sa pentru dezvoltarea minifotbalului în varianta de 5+1.

            Următorul eveniment va avea loc în 2014, când minifotbalul se va bucura de un cadru mult mai larg, fiindu-i destinat o secţiune separată în cadrul acestei conferinţe internaţionale.