Anul 2012 a fost ultimul în care angajatorii au avut obligaţia de a depune la Fisc fişele fiscale ale salariaţilor, deoarece, de anul viitor, aceştia vor avea obligaţia de a raporta la Fisc reţinerile de impozit pentru fiecare beneficiar de venit prin intermediul unui formular care va fi depus şi online. Eliminarea fişelor fiscale este prevăzută în OG 30/2011, actul normativ care a modificat Codul Fiscal în luna septembrie a anului 2011.
Anul 2012 a fost ultimul în care angajatorii au avut obligaţia de a depune la Fisc fişele fiscale ale salariaţilor, deoarece, de anul viitor, aceştia vor avea obligaţia de a raporta la Fisc reţinerile de impozit pentru fiecare beneficiar de venit prin intermediul unui formular care va fi depus şi online. Eliminarea fişelor fiscale este prevăzută în OG 30/2011, actul normativ care a modificat Codul Fiscal în luna septembrie a anului 2011.
Potrivit vechilor prevederi, informaţiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii erau cuprinse în fişele fiscale, iar plătitorul de venituri avea obligaţia de a completa formularele pe întreaga durată de efectuare a plăţii salariilor şi să le păstreze pe întreaga durată a angajării. Copii după fişele fiscale trebuiau depuse la organul fiscal competent, pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.
Prin modificarea art. 59 prin OG 30/2011, angajatorii nu mai au obligaţia completării şi depunerii fişelor fiscale. Prevederea se aplică începând de la 1 ianuarie 2013 pentru drepturile salariale şi asimilate salariilor după această dată. Acest lucru înseamnă că primul an în care nu se mai depun fişe fiscale este 2013.
Cu toate acestea, declaraţiile privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit se vor depune tot până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat. Informaţiile din fişele fiscale se vor declara în formularul 205 modificat, care se depune de plătitorii de salarii, pentru impozitul pe salarii precum şi plătitorii altor categorii de venituri, acolo unde există obligaţia reţinerii la sursă a impozitului. Fiscul a introdus în formularul 205 rubrici speciale referitoare la veniturile din salarii, care până acum nu mai existau, astfel încât angajatorii să poată completa această declaraţie în locul fişelor fiscale pe care le depuneau până acum.
Există însă posibilitatea ca declaraţia 205 să poată fi depusă şi pe internet, prin utilizarea serviciului de depunere declaraţii on-line, existent pe portalul e-guvernare.ro, mai ales că până acum aceasta putea fi depusă doar la organul fiscal competent în format electronic, pe suport magnetic sau optic, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul fişelor fiscale. Totodată, noile reglementări stabilesc ca pentru salariaţii care au fost detaşaţi la o altă unitate, declaraţia se completează de către unitatea care a încheiat contractele de muncă cu aceştia.
Contribuabilii care nu depun la timp declaraţia 205 vor fi amendaţi cu valori cuprinse între 12.000 şi 14.000 lei, mult faţă de amenzile prevăzute pentru nedepunerea fişelor fiscale în termenul prevăzut de lege care erau cuprinse pentru persoanele fizice între 500 şi 1.000 lei, iar pentru persoanele juridice, între 1.000 şi 5.000 lei.
La cererea salariaţilor, angajatorii au obligaţia de a elibera un document care nu este un formular tipizat, însă trebuie să cuprindă cel puţin informaţii privind datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut.