Semestrul II de şcoală începe cu vaccinarea elevilor de clasa I împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului

         Până la sfârşitul lunii ianuarie, imediat după începerea cursurilor, toţi elevii de clasa I din judeţul Buzău vor fi vaccinaţi împotriva pojarului și pojărelului. Această acţiune a Ministerului Sănătăţii face parte din calendarul Campaniilor Şcolare de Vaccinare pentru anul şcolar 2012-2013. Campania de vaccinare împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului se va desfășura în perioada 14-25 ianuarie 2013 și este  dedicată doar copiilor școlarizați în clasa I. Imunizarea se va efectua cu vaccin ROR (antirujeolic, antiurlian, antirubeolic), iar reacţiile adverse vor fi raportate imediat şi investigate.

        Reamintim că, anul trecut, autoritățile de sănătate publică buzoiene s-au confruntat cu două episoade epidemice de rujeolă. Primul a fost semnalat la începutul lunii februarie în comunitatea de romi de pe Aleea Grădinilor din municipiul Buzău. Cel mai mic dintre bolnavi a fost un copil de şapte luni. În luna noiembrie a fost înregistrat cel de-al doilea episod de îmbolnăviri cu rujeolă, cele mai multe cazuri fiind raportate în localitatea Râmnicelu, dar și în municipiul Râmnicu Sărat.

        Rujeola este o boală acută virală extrem de contagioasă, cu febră și apariție de erupții atât pe piele cât și pe mucoase. Este caracteristică starea generală foarte alterată și apariția triplului catar: ocular, respirator și digestiv (conjunctivita, inflamația tractului respirator, simptome digestive, mai ales vărsături). Virusul rujeolic se transmite pe cale aerogenă. Nu există tratament etiologic pentru rujeolă, doar tratament simptomatic și încercări de a trata complicațiile. Singura modalitate de a evita boala este vaccinarea. Numeroasele comunităţi de romi care nu vor vaccinare sau nu au acces la ea, dar şi refuzarea imunizării de către părinţi, pe motiv că ar avea prea multe efecte adverse, sunt principalele motive care au dus la explozia bolilor copilăriei în ultimii ani în ţara noastră. În cazul rujeolei, o persoană infectată poate contamina până la 20 de persoane neprotejate. Rujeola este gravă, atât în faza acută, atunci când evoluează cu febră mare şi persistentă, alterarea stării generale, erupţie cutanată (pete roz mari, cu extensie pe întreg corpul), pneumonie sau encefalită, cât şi prin posibila complicare imediată cu suprainfecţii bacteriene (otită, pneumonie etc.) sau tardivă, cu o formă de encefalită, care are evoluţie lentă, dar de neoprit spre deces, şi pentru care nu există tratament. Rujeola este contagioasă patru zile înainte de apariţia erupţiei şi patru zile după acest moment. Bolnavii trebuie izolaţi aproximativ şapte zile după debutul erupţiei.