Un roman de moravuri, aşa aş caracteriza cartea lui Dumitru Dănăila „Robul zarului”, al cărei titlu este, practic, o găselniţă de marketing, căci eroul Cosmin Zisu, zis Tinică – de la Martinică, o poreclă insuficient de grăitoare pentru a-i descrie forţa fizică, de muntean din Gura Teghii -, este orice numai un ins care se lasă în mâna hazardului nu. Că, de mic, îi plăcea să „consulte zarurile” înainte de a lua decizii în ceea ce priveşte viitorul, aceasta este o altă poveste, deloc extravagantă, atât timp cât horoscopul şi prezicătorii umplu, şi acum, ecranele televiziunilor.
Un roman de moravuri, aşa aş caracteriza cartea lui Dumitru Dănăila „Robul zarului”, al cărei titlu este, practic, o găselniţă de marketing, căci eroul Cosmin Zisu, zis Tinică – de la Martinică, o poreclă insuficient de grăitoare pentru a-i descrie forţa fizică, de muntean din Gura Teghii -, este orice numai un ins care se lasă în mâna hazardului nu. Că, de mic, îi plăcea să „consulte zarurile” înainte de a lua decizii în ceea ce priveşte viitorul, aceasta este o altă poveste, deloc extravagantă, atât timp cât horoscopul şi prezicătorii umplu, şi acum, ecranele televiziunilor.
Orfan de ambii părinţi, „adoptat” de un unchi cu serviciul la Buzău şi cu o căsnicie umbrită doar de lipsa unui copil, Cosmin Zisu îşi construieşte, pas cu pas, o carieră profesională care nu are cu nimic de-a face cu hazardul, ci doar cu munca, insistenţa şi talentul nativ pentru inginerie, inclusiv pentru cea aplicată.
În ceea ce priveşte viaţa sentimentală, după ce o pierde, fizic, pe fata pe care a deschis ochii ca adolescent – prin banala mutare a acesteia cu părinţii la Braşov – eroul nostru „se lasă agăţat” de frumuseţea cartierului, care pusese demult ochii pe el. În fond o partidă bună – arătoasă, deşteaptă şi bine situată material – care, însă, îl părăseşte în primul an de facultate pentru un pictor depravat căruia îi servise drept model, se reîntoarce cu coada între picioare la „balul de absolvire” a facultăţii, îi devine soţie, dar recidivează în anii democraţiei originale şi-l părăseşte pentru un îmbogăţit postrevoluţionar. Tinică îşi revine, însă, precum boxerul din pumni, şi-şi regăseşte prima iubire, devenită medic la Braşov, cu care, între timp, într-o delegaţie în oraşul de sub Tâmpa – cât încă era căsătorit cu „trădătoarea” -, consumase şi apropierea fizică.
Un roman de moravuri, spuneam, de la care m-aş fi aşteptat, însă, să citesc, de exemplu, un pasaj mult mai puţin superficial legat de episodul vânătorii ilegale, despre care cei mai în vârstă decât mine îşi amintesc că s-a lăsat cu demiteri la vârful ierarhiei comuniste judeţene. Pun, însă, acest fapt, pe seama unei umbre de nostalgie a autorului pentru acele vremuri, care se face simţită pe întreg parcursul cărţii.