Trădarea, boală incurabilă? Cum şi-a „lucrat” Titel cel mai bun prieten

      * Primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, şi-a început cariera politică uzurpându-l pe fostul prim-gospodar, pesedistul Ion Catinca

            Alegerile parlamentare au trecut de o lună, însă bilanţurile şi analizele sunt, încă, în plină desfăşurare. Deşi a fost singura formaţiune politică ce a dus o campanie bazată pe idei şi proiecte, fără atacuri murdare şi mită electorală, Alianţa România Dreaptă este marele perdant al alegerilor de la Buzău.

            * Primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, şi-a început cariera politică uzurpându-l pe fostul prim-gospodar, pesedistul Ion Catinca

            Alegerile parlamentare au trecut de o lună, însă bilanţurile şi analizele sunt, încă, în plină desfăşurare. Deşi a fost singura formaţiune politică ce a dus o campanie bazată pe idei şi proiecte, fără atacuri murdare şi mită electorală, Alianţa România Dreaptă este marele perdant al alegerilor de la Buzău.

            Acest lucru nu se datorează însă vreunei campanii geniale duse de Uniunea Social Liberală sau carismei candidaţilor. În mod normal, chiar şi în contextul valului de nepopularitate şi a campaniei negative agresive a USL, Alianţa România Dreaptă ar fi trebuit să obţină, la Buzău, cel puţin un deputat şi un senator. Toate calculele indicau spre acest rezultat, în cel mai rău caz. Motivul pentru care nu s-a putut obţine măcar atât este unul singur: trădarea. Şi aceasta poartă un nume: Constantin Dumitru, primarul comunei Mărăcineni, zis şi „Titel” sau „Măleanu”, reales, în vara acestui an, pe listele Partidului Democrat Liberal.

            Vocaţia de trădător a primarului de Mărăcineni nu a ieşit la iveală acum, ci în urmă cu patru ani şi jumătate, când s-a decis să candideze împotriva bunului său prieten, Ion Catinca. Acesta este fostul primar al comunei Mărăcineni, membru al Partidului Social Democrat şi, repetăm, foarte bun prieten al lui Titel la vremea respectivă. Titel era şi el membru PSD, dar în umbra lui Catinca. Era un biet şofer propietar de magazinaş. Prin bunăvoinţa lui Catinca, Titel a început să prospere. A pus ochii pe un teren bine poziţionat din Mărăcineni, Catinca i l-a dat şi acolo a răsărit restaurantul şi staţia GPL. Un alt gest făcut de Catinca faţă de prietenul Titel a fost terenul de pe E85 pe care se află o altă staţie GPL, magazinul non-stop plus diverse “spaţii de închiriat”.

            Bunăstarea materială s-a dovedit, însă, insuficientă pentru Titel, care devenise dependent de un drog extrem de periculos: puterea. Invidia şi setea de putere l-au făcut să râvească la postul lui Catinca, propriul său prieten, şi s-a decis să candideze împotriva acestuia. La acea oră, însă, nu avea unde, deoarece era un „nimeni” în Partidul Social Democrat, iar senatorul Ion Vasile, şeful PSD de la vremea respectivă, nu l-a băgat vreodată în seamă. Atunci, printr-o terţă persoană, a ajuns la preşedintele Partidului Democrat Liberal Buzău, deputatul Cezar Preda, căruia i-a spus că el vrea să fie primar. Actor desăvârşit şi foarte abil în a-şi ascunde adevăratele intenţii, a reuşit să-l convingă pe liderul PDL că doreşte binele comunităţii şi că e singurul care poate scăpa Mărăcineniul de relicvele comuniste. De bună credinţă, Cezar Preda l-a luat în dreapta lui şi l-a pus pe lista de candidaţi. A urmat o campanie murdară, abjectă, cu atacuri de cea mai joasă speţă împotriva prietenului său, cu vorbe grele la adresa fiicei şi soţiei lui Ion Catinca. Toate acestea fiind subiecte pe care Titel şi Catinca le-au discutat ca între prieteni, confesiuni făcute de-a lungul timpului şi care s-au transformat în arme care aveau să-l răpună pe acesta din urmă. Şi aşa a ieşit Titel primar. 

            De atunci încolo, vorba unui hâtru din PDL, “din dreapta lui Preda, Titel nu mai putea de mândru ce era. Era umil în faţa celui ce-l ajutase să păşească în lumea bună, acum era la alt nivel şi-i jura lui Preda că nu-l va trăda niciodată şi că pentru el s-ar arunca şi în foc”.

            Comuna Mărăcineni a prosperat, însă nu din meritul lui Titel. În scopul de a-i consolida poziţia primarului său, din postura de lider de partid şi deputat de Mărăcineni, Preda s-a considerat obligat să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a atrage fonduri pentru comună, pentru a dezvolta zona. Banii de la Bucureşti au venit, proiectele au demarat, însă Titel şi-a arogat toate meritele, deşi singurul pe care îl avea a fost acela de a fi omul potrivit la locul potrivit. „În timp ce Preda se ocupa cu atragerea fondurilor pentru oamenii din Mărăcineni, Titel alerga pe la Bucureşti să-şi scape beizadeaua. Ştie tot judeţul cum a fost luat pe sus Titel-junior în Italia pentru carduri clonate şi alte găinării. Sunt convins că Titel s-a folosit de numele lui Preda ca să-l scape pe fi-su, la fel cum sunt convins că Preda habar n-a avut de asta. Dacă ar fi ştiut, cu siguranţă îl plesnea de nu se vedea pe infractorul ăsta mărunt”,  mai spune acelaşi membru PDL care, din motive lesne de înţeles, a ţinut să i se păstreze anonimatul.