Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, cere excluderea cât mai rapidă a lui Sever Voinescu din PDL, numindu-l pe acesta „trădător”: „Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici? Acesta este răspunsul corect la întrebările trădătorilor sau neimplicaţilor în această bătălie grea din 9 decembrie”, a declarat Cezar Preda pentru RTV.net.
Reacţia liderului democrat-liberal buzoian vine după ce fostul vicepreşedinte Sever Voinescu a solicitat o Convenţie extraordinară cât mai rapidă a partidului, întrebându-se retoric de ce e nevoie de şase luni, în condiţiile în care, „după locale în maximum o lună am schimbat conducerea”.
Unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui Partidului Democrat Liberal Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele Cezar Preda îl acuză pe Voinescu de faptul că, în campania electorală, a susţinut candidatura fostului deputat PDL Maria Stavrositu, chiar şi după ce aceasta a decis să candideze din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu. Tocmai la presiunea filialei Partidului Democrat Liberal Constanţa, Sever Voinescu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL în prima şedinţă a Colegiului Director de după alegerile din 9 decembrie. Sever Voinescu nu este însă singurul democrat-liberal care i-a iritat pe şefii partidului. După ce a demisionat din fruntea Partidului Democrat Liberal din cauza scorului slab de la alegeri, Cristian Preda a lansat o serie de atacuri la adresa lui Vasile Blaga. Democrat-liberalii au decis, la sfârşitul anului trecut, să convoace Consiliul Naţional de Coordonare al partidului pe 23 februarie, for care stabileşte data şi organizarea Convenţiei Extraodinare a PDL.
Replica plină de tupeu a lui Sever Voinescu la declaraţia prim-vicepreşedintelui Cezar Preda a venit pe Facebook: “Să vezi. Mă trezesc de dimineaţă şi, la clipa dulce a cafelei, dau buzna la telefon o grămadă de tineri şi tinere din presă să mă anunţe că un anume Cezar Preda strigă la mine, dă cu picioarele, se înfoaie, sare să muşte şi că ce zic eu. Zic: <Cine-i Cezar Preda?> Şi mă gândesc că o fi o nouă farsă din acelea cu care se mai îndeletniceşte presa uneori, când nu sunt subiecte şi vor să mai anime ştirile. <Cezar Preda de la Buzău>, vine precizarea. Tot nu ştiu. Stau şi mă gândesc cine-o fi. De când am intrat în politică, am cunoscut mulţi oameni. Câţiva politicieni – nu e printre ei. Câţiva oameni de administraţie – nu e printre ei. Câţiva oratori – nu e printre ei. Câţiva făcători de legi – nici printre ei nu e. E drept, am cunoscut şi multă pleavă guralivă, golănaşi, zurbagii, făcători zgomotoşi ai nimicului, dar mulţimea asta e atât de pestriţă în memoria mea, încât greu pot identifica chipuri. Vă rog să mă ajutaţi să-mi amintesc cine e acest Cezar Preda – ca să-l pot băga în seamă trebuie întâi să mă asigur că există. Există?”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
„Candidaţii la Preşedinţie nu se găsesc pe bloguri”
De asemenea, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda a declarat că, în opinia sa, „candidaţii la Preşedinţie nu se găsesc pe bloguri” şi i-a criticat pe democrat-liberalii care “sub masca intelectualităţii” au deschis dezbateri “sterile şi filozofice” pe tema candidatului la prezidenţiale:
„Candidaţii la Preşedinţie nu se găsesc pe bloguri. Candidatul la Preşedinţie nu e în joben. Îl numeşti dacă îl ai şi dacă întruneşte condiţiile pentru a intra într-o bătălie cu şanse de câştig. Candidatul la Preşedinţie trebuie să fie dorit de cetăţeni şi de activiştii care aleargă pentru el“,a precizat Cezar Preda.
El i-a criticat pe colegii săi de partid care vorbesc, în ultima vreme, despre faptul că Partidul Democrat Liberal trebuie să dea cât mai repede un candidat la prezidenţiale şi despre organizarea unui Congres „pe bune” al partidului.
“Eu m-am săturat de oameni care intră în casa ta, se aşează în capul mesei, aruncă mâncarea că le pute şi pe urmă ţipă, să te dea şi afară din casă, că nu le place ce mâncare ai făcut. Aceştia sunt cei care subminează partidul din rădăcini de câţiva ani, sub masca intelectualităţii absolut necesară unui partid şi a unei înnoiri obligatorii. PDL are ca ţintă acum USL şi nu dezbateri sterile şi filozofice“, a mai spus prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda.