Vânzător tâlhărit în Piaţa Dorobanţi II

                * Autorul i-a luat un aparat de radio de pe tarabă şi l-a agresat în momentul în care a vrut să sune la Poliţie

                Un buzoian de 27 de ani, care lucrează ca vânzător la o tarabă din Piaţa Dorobanţi II, a trăit zilele trecute o experienţă neplăcută, fiind tâlhărit de un client pe care încercase cu amabilitate să-l ajute, montându-i la un ceas două baterii pe care acesta tocmai le cumpărase de la el.

                Autorul faptei este un buzoian de 39 de ani, care mersese în piaţă cu scopul iniţial de a-şi cumpăra baterii pentru ceas, însă, odată ajuns la taraba vânzătorului, a fost atras şi de un aparat de radio expus la vânzare. Pe loc i-a încolţit în minte o idee, hotărându-se să înşele vigilenţa vânzătorului, distrăgându-i atenţia pentru a putea fura aparatul de radio. Prin urmare, s-a apropiat de tarabă şi l-a întrebat pe vânzător dacă are baterii care să se potrivească la ceasul său. Cum răspunsul a fost afirmativ, buzoianul de 39 de ani a cerut două baterii, după care l-a rugat pe vânzător să i le şi monteze la ceas, pentru că el nu prea se pricepea la chestiuni tehnice. De fapt, urmărea să-i dea acestuia o preocupare pentru a-i distrage atenţia şi a putea astfel să subtilizeze aparatul de radio aflat pe marginea tarabei. În primă fază, i-a şi reuşit acest lucru, reuşind să sustragă aparatul fără a fi observat nici de vânzător, nici de vreun alt trecător aflat prin zonă. A aşteptat apoi să-i fie înapoiat ceasul cu bateriile cele noi, după care s-a îndepărtat grăbit, cu aparatul de radio ascuns sub geacă. Abia după 20 de minute, vânzătorul a constatat lipsa aparatului, aşa că a rugat un coleg să-i supravegheze taraba şi a pornit prin piaţă în căutarea clientului, convins că altcineva nu ar fi putut să-i fure radioul.

                L-a găsit într-un final şi l-a tras de mânecă, cerându-i să-i restituie aparatul furat. Hoţul s-a smucit şi i-a cerut să-l lase în pace, susţinând că nu i-a furat nimic, moment în care vânzătorul păgubit a scos telefonul din buzunar pentru a suna la 112. În acel moment bărbatul de 39 de ani l-a agresat şi a fugit, fiind ulterior identificat şi prins de poliţişti. A fost reţinut 24 de ore şi este cercetat penal pentru tâlhărie.