Noua Maternitate de pe strada Victoriei, o investiție de peste 80 de milioane de lei, realizată la inițiativa fostului președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, a intrat în vizorul oamenilor legii. Zilele trecute, procurori DNA au luat la puricat documentele legate de închirierea aparaturii medicale.
Noua Maternitate de pe strada Victoriei, o investiție de peste 80 de milioane de lei, realizată la inițiativa fostului președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, a intrat în vizorul oamenilor legii. Zilele trecute, procurori DNA au luat la puricat documentele legate de închirierea aparaturii medicale.
Este vorba de un contract potrivit căruia Consiliul Judeţean Buzău avea de plătit o chirie lunară pentru aparatura închiriată de trei miliarde de lei, până la sfârşitul anului 2012. Contractul a fost semnat cu firma Medical Finances Project SRL din Bucureşti pe 6 aprile anul trecut şi a intrat în vigoare pe 1 iunie, ziua când Victor Mocanu, în plină campanie electorală, inaugura cu mare fast noua clădire a Maternității, investiție care a rămas, însă, până la această dată, nefuncțională.
“Am primit, marţi, o vizită a unei echipe formate din procurori de la DNA Ploieşti. Acestia au ridicat o serie de documente legate de contractele de achiziţie directă a unor aparate cumpărate pentru dotarea Maternităţii noi, precum şi documente legate de contracte de închiriere de aparatură pentru aceeaşi unitate. Este vorba despre un dosar din 2012. În aceeași zi, echipa s-a deplasat și la clădirea Maternităţii noi, pentru a efectua cercetări specifice.
În cursul zilei de joi, au fost convocați la Ploiești trei angajați ai Consiliului Județean, care au fost chestionați. Ancheta este în curs de desfășurare”, a precizat președintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu.
Cei trei angajaţi care au fost audiaţi de procurorii anticorupţie fac parte din echipa care s-a ocupat de implementarea proiectului Maternității: Constantin Lungu, fostul şef al Direcţiei de Administrare şi Patrimoniu, Mirela Oprea, fostul secretar general al instiutuţiei, şi Cătălin Botezatu, şef al Biroului de Achiziţii al Consiliului Judeţean.
Imediat după preluarea mandatului în fruntea administrației județene, actualul președinte al Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, a demarat investigații vizavi de ceea ce se întâmplă la Maternitate. “S-a cumpărat aparatură de o sută de milioane de euro. Contractul a fost reziliat întrucât era lipsit de logică să se plătească bani publici pentru aparate care nu vor putea fi folosite de nimeni”, spunea acesta, anul trecut.
Amănunte, în ediţia de luni a cotidianului OPINIA.