A iubit designul, a creat o singură colecție, la Buzău și a mers până în pânzele albe pentru a-și continua visul, peste mări și țări, departe de părinți, prieteni, profesori, doar pentru a învăța de la cei mai buni.
Alexandra Violeta Marin a ajuns studentă în primul an în Portsmouth, Anglia, și ne povestește cum i-a fost în primele luni de acomodare, unde stă acum și ce face ori de câte ori o apucă dorul de casă.
Rep: Cum a fost schimbarea locuinței, a orașului, a țării?
Alexandra MARIN:Schimbarea a fost majoră. În primul rând, am trecut de la liceu la facultate, lucru pe care l-am realizat cam după o săptămână după ce am început cursurile. Eram în autobuz spre casă și parcă m-a lovit gândul, ca și cum abia atunci aflasem. Eram și sunt încă foarte încântată de tot ce am găsit aici și poate de aceea nu am fost copleșită de absolut nimic din ceea ce se petrecea în jurul meu. Mi-am dorit atât de mult să ajung în acest loc, încât acomodarea a fost o chestiune de o săptămână și asta doar pentru că trebuia să umblu cu harta peste tot după mine. Să nu uit de una dintre cele mai importante schimbări: nimeni nu mă aștepta cu mâncarea acasă, oricât de obosită și de ocupată aș fi fost, tot trebuia să-mi fac timp și de gătit. Acum se pare că m-am specializat în supe. Există și un mare avantaj, cel legat de organizarea timpului, adică nu depind de nimeni și de nimic, fac totul după bunul meu plac.
Rep: Unde locuiești acum, în ce oraș, stai cu chirie într-un campus sau altundeva?
A.M:Locuiesc în Portsmouth, cu chirie, într-o casă cu încă patru persoane, toți studenți, doi englezi, o fată și un băiat și două românce. Locația se află la aproximativ 20 de minute de universitate de mers pe jos și cam 5 minute cu autobuzul.
Rep: Cu prietenii, cum stai?
A.M.:Prieteni cu siguranță mi-am făcut, chiar îmi făceam griji cum vor încăpea toți în livingul micuț din casa mea atunci când îmi voi serba ziua de naștere. Am întâlnit trei prietene mai deosebite, cu una dintre ele locuiesc în casă. De asemenea mai am o prietenă din Cipru, cu care nu găseam mereu cuvintele care ne trebuiau, dar măcar înțelegeam una ce vrea să spuna cealaltă.
Rep: Mai ții legătura cu colegii, prietenii, profesorii tăi din Buzău?
A.M:Da, țin legătura cu ei prin e-mail și facebook, dar din păcate nu foarte mult și nu prea des. Facultatea și casa îmi ocupă majoritatea timpului.
Rep: Ți-e dor de casă des sau ești ok cu distanța?
A.M:Vorbim aproape în fiecare zi, de obicei pe Skype. Îmi este foarte dor de ei, dar nici nu pot renunța la ceea ce mi-am construit aici. Distanța nu reprezintă tocmai o problemă, să fiu sinceră, nici nu știu când a trecut timpul de când am ajuns aici. Nu am ajuns acasă niciodată de cand am plecat în septembrie, pe 13, și n-am planificat nicio plecare până acum, pentru că nu știam exact dacă îmi voi găsi de lucru sau dacă voi putea veni din cauza facultății. Cu siguranță a fost o alegere inspirată pentru că aș fi pierdut foarte mult timp doar pe drum.
Rep: Cum sunt cursurile, grele, accesibile? Era ce ți-ai dorit tu?
A.M: Cursurile la Fashion and Textile Design with Enterprise – Portsmouth sunt mai mult decât interesante și clar îți provoacă imaginația. Ceea ce am găsit aici a fost peste așteptări, aparatură de ultimă generație, o bibliotecă desprinsă parcă din filmele cu Harry Potter, profesori deschiși, pasionați de meseria lor și cu o multitudine de idei. Cel mai mult m-a fascinat o mașinărie numită „embroidery machine” care practic transformă orice desen alb-negru în broderie. Multe chestii mai am de învățat aici și sper ca după absolvire, în 2015, să mă pot apuca din nou de design vestimentar, să pun teoria lor în practica mea, personală.
Rep: Cum mai stai cu creațiile, mai continui croitoria acolo sau acum doar studiezi?
A.M:Nu aș avea cum să studiez fără să fac practică, nu ar folosi la absolut nimic. Am început cu lucruri de bază, cum arată un guler de cămașă, o mânecă dreaptă, o manșetă simplă, apoi depinde de fiecare persoană cum dezvoltă tiparul în ceva cu totul și cu totul nou.
Rep: În plan personal, suspina cineva după tine acasă sau ți-ai găsit sufletul pereche îm Anglia?
A.M:Din câte știu eu nu suspină nimeni după mine în România, iar în legătură cu sufletul-pereche, nu cred că am folosit vreodată expresia. Sunt de părere că vei ști acest lucru la sfârșitul vieții, în ultimele clipe gândindu-te la trecut, vei spune „da, acela a fost”. Deci, clar, nu aș merge până acolo, dar într-adevăr am cunoscut pe cineva, și da, este englez (100% british). Sunt mai mult decât fericită, dar în același timp îmi păstrez picioarele pe pământ, pentru că nu pot fi altfel, și nici nu aș vrea, să fiu sinceră. Tot ce contează este că relația se bazează pe respect reciproc, înțelegere. Credeam că bariera lingvistică ne va afecta în anumite situații, dar spre surprinderea mea nu există așa ceva între noi. Să mai spun că sunt doar 2 zile diferență între zilele noastre de naștere?
Rep: Cum au fost sărbătorile acolo, ai împodobit bradul?
A.M:Am avut un Crăciun sută la sută englezesc, cu toate mâncărurile specifice. Am împodobit bradul cu mama prietenului meu pentru că acolo mi-am petrecut Sărbatorile.
Rep: Ce te așteaptă în următoarele luni?
A.M:Momentan sunt implicată într-un parteneriat cu o școala locală, parteneriat ce constă în câteva sesiuni de workshop-uri legate de fashion și textile cu elevi cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani. Proiectul se va derula până în martie, iar scopul este refolosirea unor vestimentații vechi pentru a obține un produs nou și original. Din câte i-am observant, sunt foarte încântați de ce au făcut până acum și sunt sigură că va ieți ceva extraordinar. Mă mai așteaptă multe submission-uri (predau proiecte, desene – practice muncă cerută în cadrul fiecărei unități; materiile sunt numite unități) și foarte multe lucruri noi de învățat și experimentat.
{vsig}articole/2013/01/25/cristina{/vsig}