Colegiul Medicilor din România: Ancheta de la Spitalul Judeţean – superficială, părtinitoare şi care încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate

Ancheta desfăşurată de către Spitalul Judeţean Buzău, în cazul copiilor filmaţi conteţionaţi în secţia de Pediatrie, prin care singurii vinovaţi au fost medicul şi asistenta medicală este o anchetă superficială, părtinitoare şi care încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate, să dea satisfacţie opiniei publice, fără a propune măsuri realiste şi eficiente de a evita situaţii de acest gen, susţin, într-un comunicat de presă, reprezentanţii la vârf ai Colegiului Medicilor din România.

Ancheta desfăşurată de către Spitalul Judeţean Buzău, în cazul copiilor filmaţi conteţionaţi în secţia de Pediatrie, prin care singurii vinovaţi au fost medicul şi asistenta medicală este o anchetă superficială, părtinitoare şi care încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate, să dea satisfacţie opiniei publice, fără a propune măsuri realiste şi eficiente de a evita situaţii de acest gen, susţin, într-un comunicat de presă, reprezentanţii la vârf ai Colegiului Medicilor din România.

“Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România, analizând modalitatea în care s-a desfăşurat ancheta administrativă la Spitalul Judeţean Buzău, privind situaţia copiilor aflaţi în contenţie în Secţia de Pediatrie şi, mai ales măsurile anunţate de conducerea spitalului, respinge cu fermitate încercarea de a se transfera întreaga responsabilitate asupra corpului medical.

1.     În toată Uniunea Europeană şi, implicit, în România, pentru tulburări psihice ce pun în pericol integritatea fizică sau viaţa unui pacient prin autoagresiune sau accidente este acceptată cu respectarea unei anumite proceduri.

Această contenţie poate fi fizică sau chimică. Legea 487 din 11 iulie 2002 republicată, permite contenţia pacienţilor, inclusiv minori, în anumite condiţii.

1.     De la publicarea Legii 487/2002, conducerea spitalelor avea obligaţia de a institui o procedură care trebuie comunicată întregului personal. Din datele de până în prezent nu există nici un element din care să rezulte faptul că o asemenea procedură a fost redactată şi comunicată personalului Spitalului Judeţean Buzău.

2.     Încadrarea cu personal nu permitea în mod obiectiv supravegherea continuă a acelor copii ce prezentau agitaţie psihomotorie.

Ordinul Ministrului Sănătăţii 1224/2010 specifică ca un medic pediatru trebuie să aibă în îngrijire un număr de 5-15 pacienţi (normativ pe pat). În anul 2012, în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Buzău, care are 70 de paturi din care 15 de terapie intensivă, au funcţionat 6 medici, care au a acordat asistenţă la 2677 de copii, din care 1619 au avut nevoie de îngrijire în Compartimentul Terapie Intensivă. În Secţiile de Pediatrie se internează frecvent copii care au şi afecţiuni psihice sau au manifestări psihice în cadrul afecţiunii de bază.

O analiză raţională arată că, în aceste condiţii este imposibil să se asigure o supraveghere continuă din partea personalului medical.

1.     Difuzarea de imagini cu minori filmaţi fără acordul autorităţii tutelare constituie o gravă încălcare a legislaţiei privind protecţia copiilor.

În concluzie, CMR consideră că ancheta desfăşurată de către Spitalul Judeţean Buzău, prin care singurii vinovaţi au fost medicul şi asistenta medicală este o anchetă superficială, părtinitoare şi care încearcă să acopere deficienţele organizatorice din sistemul de sănătate, să dea satisfacţie opiniei publice, fără a propune măsuri realiste şi eficiente de a evita situaţii de acest gen. CMR solicită o analiză complexă, amanunţită şi profesionistă a cauzelor unor astfel de incidente şi măsuri de prevenţie.

În ceea ce priveşte sancţiunea cu desfacerea contractului de muncă a medicului pediatru, apreciem această măsură ca fiind, evident, nelegală, atâta vreme cât potrivit Legii, singura instituţie abilitată să aprecieze o atitudine medicală eronată este Colegiul Medicilor. Pentru acest motiv, solicităm revenirea de urgenţă asupra deciziei de desfacere a contractului de muncă şi comunicarea către Colegiul Medicilor Buzău a întregii documentaţii necesare analizării cazului.

CMR va acorda întreaga asistenţă medicilor cărora li s-a încălcat dreptul la o anchetă corectă şi legală”, se arată în comunicatul de presă al Colegiului Medicilor din România, semnat de preşedintele Vasile Astărăstoaie.