De la istorie la civilizaţii extraterestre, în cartea „Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului”

* Volumul semnat de Diana-Liana Gavrilă este contestat de arheologii buzoieni

            Scriitori buzoieni, reprezentanţi ai Muzeului Judeţean şi elevi au venit cu toţii în număr mare, joi, la Biblioteca Judeţeană, la lansarea volumului „Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului”, semnat de Diana-Liana Gavrilă. Cartea  se vrea o combinaţie între informaţii istorice, mistere şi legende, despre zona Buzăului, mai exact dezpre zona Aluniş-Bozioru, acolo unde autoarea, absolventă a Facultăţii de Istorie, activează în perioada estivală ca ghid turistic.

            Bogat în fotografii şi editat în condiţii tipografice excelente, volumul a stârnit interesul unui număr mare de cititori, asta în ciuda preţului deloc de neglijat al cărţii: 50 de lei.

            „Poposim în regiunea de la Întorsura Carpaţilor, anticul Caucaland, regiune menţionată de Amianus Marcellinus, ca loc de refugiu al lui Athanaric, din calea invaziei hunilor. Relieful dispus în trepte prezintă toate formele cunoscute, iar Carpaţii de Curbură, de o bogăţie şi o frumuseţe nebănuită, cu creste semeţe, izvoare şi ape limpezi cu sclipiri de argint, câmpuri cu flori învăluite în miresme, hăuri adânci şi torenţi spectaculoşi, de mii de ani revarsă daruri zeieşti peste neîntinatul şi frumosul suflet al oamenilor din jurul arcului lor”, spune Diana-Liana Gavrilă în prefaţa lucrării.

            Dincolo de meritul de a promova o zonă turistică spectaculoasă, celebră prin schiturile rupestre, iniţiativa buzoiencei a stârnit şi mici reproşuri din partea specialiştilor de la Muzeul Judeţean şi asta din cauza amestecului dintre legende şi informaţii istorice nefondate.

            „Combinaţia dintre aceste lucruri şi mistere sau legendele zonei crează un joc, o carte pasională care curge frumos, cu multe imagini… Practic, autoarea a creat prin acest volum un loc mirific de care Buzăul ar trebui să se folosească mai mult. În ceea ce priveşte partea mai puţin bună a cărţii, mă simt dator, în calitate de arheolog, să atrag atenţia în legătură cu câteva inadvertenţe. Dânsa spune că la Colţi, pe vârful unde s-a amplasat un releu, a fost găsit un mormânt al unei preotese din Neolitic, un inel de buclă şi un vas de mirodenii. Nu există aşa ceva. Este vorba despre un mormânt din Epoca Bronzului şi nici vorbă de preoteasă. Astfel, nu a aprofundat prea mult partea ştiinţifică, deşi doamna este absolventă de Istorie”, a declarat directorul Muzeului Judeţean, Sebastian Matei.

            Un alt reproş se referă la afirmaţiile pe care autoarea le face în legătura cu existenţa dacilor în zonă, totul încheindu-se cu speculaţii despre extratereştri.

            „Alte date nedovedite istoric la care apelează autoarea sunt legate de existenţa dacilor în zona Bozioru, Aluniş. Dânsa spune că acolo ar fi fost un templu dacic, că dacii ar fi trăit în chiliile de acolo, că vede cavalerul trac pe o piatră… Eu sunt specializat în civilizaţia dacă, şi aş avea tot interesul să declar că au trăit în acele locuri. Nu este însă aşa. Datele arheologice vorbesc despre o populaţie din Epoca Bronzului, care a trăit acolo acum 4.000 de ani. Este acea populaţie care nu ştim cum se numea şi pe care cercetătorii o numesc generic Cultura Monteoru: oameni care trăiau în munţi, se incinerau… În partea a doua, cartea vorbeşte despre extratereştri, teleportări, tunele care leagă zona de munţii Bucegi. Acestea sunt lucruri despre care eu personal nu îmi permit să mă pronunţ”,  a mai spus Sebastian Matei.

{vsig}articole/2013/02/02/New Folder{/vsig}