* Raportul Curţii de Conturi pe anul 2011 a scos la iveală nereguli financiare pe toate planurile, inclusiv la „apa de ploaie”
Nereguli cu duiumul descoperite de Camera de Conturi Buzău la Primăria Buzău în urma controlului activităţii pe anul anterior. Raportul Curţii de Conturi pentru anul 2011 a scos la iveală abateri de peste 8,1 milioane lei (81 miliarde lei vechi) în cheltuirea banilor publici. Cotidianul OPINIA vă prezintă pe larg saga jafului din bani publici, condusă din Palatul Comunal, în cadrul unui serial ce va fi publicat pe parcursul mai multor ediţii.
Creditele pentru datorii folosite în alt scop
Deşi în bugetul pe anul 2011 s-au prevăzut distinct credite destinate stingerii obligaţiilor restante la finele anului 2010 (care totalizau 42,162 milioane lei), aceste sume nu au fost utilizate în totalitate în acest scop, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 alin. 8 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Plăţile restante la finele anului 2011 cu termene peste 90 zile reprezintă 22 la sută din prevederile anuale, situaţie în care trebuia declarată starea de criză financiară a entităţii şi luate măsurile legale care se impun potrivit legii. De asemenea, nu au fost respectate dispoziţiile legale în ce priveşte organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit public intern din cadrul entităţii, în sensul că: nu s-au efectuat activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale instituţiei publice sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, eficienţă şi eficacitate; nu s-a efectuat nicio misiune privind controlul sistemelor informatice, a angajamentelor de plată, modul de alocare a creditelor bugetare şi de efectuare a plăţilor; selectarea misiunilor de audit public intern nu s-a efectuat în funcţie de elementele de fundamentare, prevăzute de Normele generale privind exercitarea activităţii de audit public intern aprobate prin Ordinului MFP nr. 38/2003.
15 miliarde lei vechi, cu dedicaţie la asociaţiile sportive
Controlorii Camerei de Conturi au mai stabilit anul trecut că mai multe bunuri din domeniul public al Municipiului Buzău au fost date în folosinţă gratuită unor asociaţii sportive, deşi potrivit art. 11 alin. (1) lit. a din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia ,,bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii”. Aceste bunuri au fost şi sunt utilizate în continuare în scopuri comerciale. Atribuirea în folosinţă gratuită a unor bunuri din domeniul public al municipiului în condiţii nelegale către asociaţii sportive sau asocieri ale acestora cu societăţi comerciale, a avut drept consecinţă neîncasarea la bugetul local a unor venituri estimate de 1,598 milioane lei.
S-a plătit cu ochii închişi apă meteorică mai scumpă
Totodată, s-au acceptat la plată facturi emise de furnizorul de apă în care s-a înscris apa meteorică în sumă totală de 1.179.000 lei, valoare stabilită prin luarea în calcul în procent de sută la sută a cantităţii de apă transmisă de către Agenţia Naţională de Mediu – Filiala Buzău, fără să se aplice procentul de reducere prevăzut de Tabelul nr. 2 SR nr 1846-2 din anul 2007, care prevede procente cuprinse între 0,01 pentru parcuri şi terenuri împădurite cu pante mai mici sau egale cu 10 si 0,95 pentru învelitori metalice şi de ardezie.
Stimulente ilegale pentru unii salariaţi
Plata nelegală a unor drepturi salariale, personalului din cadrul Primăriei cu încălcarea reglementărilor legale privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, respectiv: stimulente în valoare brută de 307 mii lei, incluse nelegal în salariul de bază aferent anului 2011 acordate unui număr de 17 salariaţi care nu aveau atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale; stimulente în cuantum mai mare decât cel legal, acordate unui număr de 38 de salariaţi din cadrul Direcţiei Economice, fapt ce a avut drept consecinţă efectuarea de cheltuieli nelegale din bugetul local în sumă de 280 mii lei; salarii de merit în valoare brută de 377 mii lei, acordate nelegal unui număr de 143 salariaţi din aparatul de specialitate al primarului. “Aprobarea şi plata acestor drepturi salariale a condus la efectuarea unor cheltuieli nelegale din bugetul local în sumă de 964 mii lei, pentru care s-au calculat dobânzi, în valoare de 20 mii lei”, se arată în raportul Camerei de Conturi Buzău. De asemenea, s-a mai stabilit că în perioada octombrie 2009 – decembrie 2010, U.A.T.M Buzău a achitat nelegal stimulente unor persoane din afara Direcţiei Economice, fapt ce a condus la efectuarea de plăţi nelegale din bugetul local în sumă estimată de 669 mii lei pentru care s-au calculat dobânzi, în valoare de 56 mii lei, prejudiciul total fiind de 725 mii lei.
Gratuităţi fără drept pe transportul în comun, cu semnătura primarului
În baza aprobării date de primarul Boşcodeală, în anul 2011, s-au acordat abonamente gratuite la transportul în comun pe toate liniile unui număr de 11 salariaţi ai Primăriei, 21 salariaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială Buzău şi 24 elevi ai Clubului Sportiv Şcolar Buzău, deşi persoanele în cauză nu aveau dreptul legal să beneficieze de aceste facilităţi deoarece nu se încadrau în categoriile sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal Buzău. Valoarea totală a abonamentelor gratuite acordate nelegal a fost estimată la 24 mii lei, sumă finanţată nelegal din bugetul local al municipiului Buzău prin subvenţiile acordate SC TRANS BUS SA. Şi nu sunt singurele nereguli cu aportul TRANS BUS. UATM Buzău a acceptat la plată şi a decontat nelegal SC TRANS-BUS S.A. Buzău subvenţii peste limita aprobată prin hotarârea Consiliului Local Municipal Buzău nr. 186 din noiembrie 2006, pentru gratuităţile pe mijloacele de transport în comun acordate pensionarilor. Valoarea subvenţiilor acordate necuvenit SC TRANS BUS SA Buzău în anul 2011, pentru acoperirea financiară a costurilor călătoriilor pensionarilor care beneficiază de gratuitate a fost în 2011 în sumă de 3.775.000 lei şi s-au calculat dobânzi de întârziere în valoare de 109 mii lei aferente acestor sume plătite nelegal.
Jercan şi-a umplut iar buzunarele cu prime
Iar şeful societăţii locale de transport în comun de călători, Ştefan Jercan, nu s-a dezis nici în 2011 de şmecheriile financiare cu banul public. În urma controalelor efectuate la începutul anului trecut de Curtea de Conturi, care a verificat activitatea financiar contabilă a Trans Bus în decursul lui 2011, au ieşit la iveală mai multe nereguli. Şi în 2011, directorul societăţii a încasat nelegal sume importante din bugetul societăţii de transport în comun, sub forma unor prime grase, ori a unor sporuri de conducere ori de fidelitate. Potrivit raportului Curţii de Conturi, ”în perioada 2010–2011 directorul executiv al SC TRANS – BUS SA Buzău a încasat nelegal drepturi salariale în sumă estimată de 138 mii lei respectiv: salariu de încadrare lunar mai mare decât cel legal, premiu anual la nivelul a 12 remuneraţii lunare brute, indemnizaţie de conducere de 50 la sută, spor de vechime 25 la sută şi spor de fidelitate 5 la sută pentru care s-au achitat contribuţii la bugetul consolidat al statului în sumă de 38 mii lei”.
VA URMA…