Steluţa Duţă şi Mariana Răducan, din ringul de box pe terenul de fotbal (foto)

           * Cele două pugiliste nu au reuşit totuşi să ajute echipa buzoiană la turneul de fotbal feminin, câştigat de CS Brazi

            Duminică, pe terenul sintetic “Cornel Negoescu”, Asociaţia Sportivă Viitorul Buzău, cu sprijinul Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport, alături de Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Clubul Sportiv Municipal Buzău  au organizat primul turneu de fotbal feminin la Buzău. În ciuda vremii necruţătoare, toate cele patru echipe care-şi confirmaseră prezenţa la întrecerea destinată fetelor s-au prezentat la Buzău. În afara echipei gazdă, Viitorul Buzău (n.r. locul 5 în seria de est), pe a doua arenă a Crângului au mai fost prezente Clubul Sportiv Brazi (n.r. locul 1 în seria sud), Navobi Iaşi (n.r. locul 4 în seria de est) şi Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte (n.r. locul 4 în seria sud). Turneul s-a desfăşurat în sistem campionat, “fiecare cu fiecare”.

 

            Parcurs ireproşabil

 

            Gruparea prahoveană a reuşit să îşi adjudece prima poziţie după ce a terminat victorioasă fiecare din cele trei partide disputate la Buzău. CS Brazi s-a impus cu 6 la 0 în faţa formaţiei gazdă, Viitorul Buzău, şi cu 2 la 0 în confruntările cu Navobi Iaşi şi CSS Târgovişte, reuşind să încheie competiţia fără niciun gol primit. În urma rezultatelor înregistrate duminică, locul 2 a fost ocupat de CSS Târgovişte (4 puncte), formaţie urmată de Navobi Iaşi (2 puncte) şi Viitorul Buzău (1 punct). În cadrul festivităţii de premiere, organizatorii au acordat şi trei premii individuale. Astfel, titlul de “Cel mai bun portar” i-a revenit Alinei Andrei, de la Navobi Iaşi, în timp ce golgheterul turneului a fost Nina Anca de la CS Brazi, iar “Cea mai tehnică jucătoare” a fost desemnată Loredana Cozma de la CSS Târgovişte.

 

            Pugilista Duţă, mijlocaş dreapta

            O prezenţă aparte în lotul echipei Viitorul Buzău, formaţie pregătită de Marius Musceleanu, a reprezentat-o pugilista Steluţa Duţă. Cea mai bună sportivă a judeţului Buzău în 2006, de 11 ori deţinătoare a titlului naţional şi multiplă medaliată la competiţiile internaţionale de box, sportiva buzoiană s-a reprofilat spre sfârşitul carierei de pugilist şi împarte dragostea pentru sport între ringul de box şi terenul de fotbal. Eleva maestrului Constantin Voicilaş în ring este titulara postului de mijlocaş dreapta în formaţia antrenată de Marius Musceleanu. “Şi în ring e greu, dar şi pe terenul de fotbal. Am sportul în sânge, fie că urc în ring, fie că păşesc pe teren. Şi acolo, şi acolo evoluez cu aceeaşi ambiţie, de a ieşi câştigătoare. Sunt mândră de faptul că pot demonstra alături de colegele mele că şi fetele pot juca fotbal, şi o pot face bine. Din păcate, nu am putut arăta asta la turneul din weekend”, a declarat pugilista buzoiancă, care s-a declarat fan înfocat al formaţiei de fotbal Steaua Bucureşti, club la care de altfel este şi legitimată ca pugilistă. Totodată, în lotul buzoiencelor se află o altă fostă pugilistă, Mariana Răducan, care evoluează ca fundaş lateral.

 

            Turneu de succes

 

            Marius Musceleanu, antrenorul grupării buzoiene, s-a declarat mulţumit de maniera în care a decurs minicampionatul, în pofida vremii crâncene: “Chiar dacă timpul nu a fost de partea noastră, sunt mulţumit per total de felul în care a decurs turneul, şi totodată de maniera în care s-a prezentat echipa noastră, chiar dacă nu am avut rezultatele scontate. Am vrut să organizăm un turneu frumos, cu echipe bune, în care să ne pregătim pentru reluarea campionatului. Mă bucură faptul că fetele se implică şi pun suflet în tot ceea ce fac, chiar dacă sunt mai stângace în execuţii. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea acestui turneu şi sper ca în viitor să organizăm şi alte întreceri destinate fetelor”. Iată şi lotul de jucătoare pe care s-a bazat antrenorul buzoian pentru turneul din weekend: Ruxandra Neagu, Mădălina Lăteaţă, Oana Bodaru, Alexandra Dobre, Ema Stoica, Andra Popescu, Dana Ghiurea, Maria Popa, Elena Pasăre, Stela Duţă, Mariana Răducan şi Andreea Barău.

{vsig}articole/2013/02/13/New Folder{/vsig}